Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
 

centrul bisericesc München

A. Sfintele Paşti şi Săptămâna luminată, culmea spiritualităţii ortodoxe

1. Cuvinte de la Paşti despre Paşti

2. Ce sărbătorim la Paşti?

3. Jertfă şi Înviere

4. În fata Mântuitorului înviat

5. Învierea lui Hristos şi învierea noastră

6. Bucurie în lumină

7. Chemări şi îndemnuri ce ni se fac la Paşti

8. Concluzii

A.              Sfintele Paşti şi Săptămâna luminată, culmea spiritualităţii ortodoxe

„Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim “.[5]

Învierea Domnului (Anastasis tou Hristou, Ressurrectio Domini) reprezintă centrul de gravitaţie şi axa lumii.[6] Ea este baza pe care se sprijină întregul edificiu al religiei creştine, fundamentul credinţei, al spiritualităţii noastre. Cuvântul „Paşti“, „Pasca“, este de provenienţă ebraică, însemnând trecere. La Paşti, evreii îşi aminteau cu sărbătorire de trecerea prin Marea Roşie spre libertatea din pământul făgăduinţei (Canaan). Noi creştinii, serbăm Paştile în amintirea răscumpărării neamului omenesc, prin Patimile, Moartea şi Învierea lui Hristos, a Mielului nevinovat şi preacurat, Care a luat păcatele lumii, în amintirea mântuirii noastre din robia diavolului şi a păcatului.[7] Pastile sunt cea mai veche sărbătoare creştină. Ele au început a fi serbate imediat după Învierea lui Hristos, fiind prăznuite de Apostoli, care au îndemnat pe credincioşi să le serbeze şi ei.[8] „Drept aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului“ (I Corinteni, 5, 8), spunea Sfântul Apostol Pavel, adresându-se creştinilor din Corint. Praznicul Învierii întrece cu strălucirea solemnităţii serviciului său toate celelalte sărbători ale anului.

Penticostarul începe cu rânduiala de slujbă pentru ziua de Paşti, cu Utrenia Paştilor, care e aceeaşi pentru fiecare zi a săptămânii luminate. Singura deosebire la Utrenia din Săptămâna luminată este că pentru fiecare zi doar laudele (hvalitele) sunt deosebite, restul fiind la fel.

Utreniei din ziua de Paşti îi premerge o mică slujbă de Înviere care începe cu ocolirea bisericii şi se face în totalitate în afara locaşului de cult. Această slujbă premergătoare se face numai în ziua de Paşti.

Cea de-a doua rânduială de slujbă din Penticostar, în Săptămâna luminată, şi dealtfel pentru tot restul Penticostarului este rânduiala Vecerniei. În săptămâna luminată, Vecernia se deosebeşte de la o zi la alta prin stihirile de la „Doamne strigat-am“, care sunt cele de sâmbătă seara de la cele opt glasuri, cu excepţia glasului al şaptelea, pentru fiecare zi fiind rânduite stihirile unui glas, începând cu glasul al doilea, care e la Vecernia din ziua de Paşti şi la laudele de luni din Săptămâna luminată. Textele din Penticostar rânduite în vederea sfintelor slujbe de Paşti şi din toată Săptămâna luminată şi sfintele slujbe realizate pe baza acestor texte sunt izbucniri şi revărsări de bucurie, sunt bucuria în acţiune.

La Paşti şi în vremea Săptămânii luminate, la Utrenie, Sfânta noastră Biserică nu are nimic altceva de spus decât bucuria izvorâtă din mormântul dătător de viaţă al Mântuitorului celui ce a înviat. Bucuria aceasta o vestesc şi o trăiesc credincioşii şi la slujbele înmormântării, când se întâmplă ca o astfel de slujbă să se facă la Paşti şi în Săptămâna Paştilor, căci în această săptămână de se va întâmpla să se facă slujbă de înmormântare, în loc de oricare din cele patru slujbe de înmormântare - a mirenilor, a preoţilor şi a diaconilor de mir, a pruncilor, sau a călugărilor - se face slujba înmormântării din Săptămâna luminată, care nu este altceva decât Utrenia din ziua de Paşti. Tot Utrenia din ziua de Paşti e şi cadrul slujbei de sfinţire a apei, când această slujbă se face în Săptămâna luminată. De observat că la Paşti şi în toată Săptămâna luminată, în cuprinsul slujbelor nu se pomenesc păcatele, nici nu se fac cereri de iertare, nici nu se citesc psalmi. Totul e o prăznuire în care apar doar două cereri, amândouă privind o şi mai mare angajare în trăirea celor ce ţin de sărbătorire. Astfel, când se înconjoară biserica înainte de începutul Utreniei din ziua de Paşti se cântă, repetându-se stăruitor următoarele cuvinte în care e cuprinsă şi o cerere.

„Învierea Ta Hristoase Dumnezeule,îngerii o laudă în ceruri,  şi pe noi, pe pământ, învredniceşte-ne, cu  inimă curată să Te mărim“.[9]

A doua cerere din cuprinsul Utreniei de Paşti priveşte Paştile din veşnicie şi trăirea pascală cea mai presus de lume, căci zicem:

„O Paştile cele mari şi preasfinţite Hristoase!  O, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai adevărat, în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale“.[10]

Amândouă aceste cereri privesc progresul în trăirea evenimentelor de la Paşti, ele fiind legate de sărbătoarea Sfintei Învieri.

1.                Cuvinte de la Paşti despre Paşti

Dintre toate sărbătorile din anul bisericesc, în Ortodoxie, Paştile sunt singura sărbătoare la care se fac afirmaţii despre sărbătoarea însăşi. Numai la Paşti, în timpul slujbei, sunt cuvinte despre Paşti. Numai la Paşti sunt exclamaţii despre Paşti, care se intercalează în atmosfera de bucurie specifică Paştilor. Astfel una din cântările de la slujba de Paşti se ocupă în chip deosebit de Paşti, căci glăsuieşte:

„Paştile cele sfinţite,Paştile cele nouă şi sfinte, Paştile cele de taină, Paştile cele cinstite, Paştile Hristos Izbăvitorul, Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă porţile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii, astăzi nouă s-au arătat“.[11]

Intr-o altă stihiră din aceeaşi serie, se adaugă în acelaşi sens:

„Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile; Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit; Paştile cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm; O Paştile, izbăvire de întristare!“[12]

Ne sunt cunoscute apoi şi afirmaţii ca acestea: „Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare“[13], „Paştile cele veşnice“[14], „Paştile cele curăţitoare“.[15]

Şirul acestor cuvinte de la Paşti despre Paşti începe cu exclamarea: „Paştile Domnului, Paştile“! [16] şi cu lămurirea: „Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă“.[17]

2.                Ce sărbătorim la Paşti?

Ştim că Paştile sunt mari şi sfinte şi sfinţite şi prea cinstite şi mântuitoare şi veşnice, şi e firesc să ne întrebăm: Ce se prăznuieşte în ziua de Paşti sau la sărbătoarea Paştilor, ce trebuie să înţelegem prin cuvântul Paşti? Un răspuns lămurit la această întrebare ni-l dă Sinaxarul din ziua de Paşti, unde citim: „În Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Numim sărbătoarea de azi Paşti după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus lumea dintru nefiinţă întru fiinţă. Intru această zi smulgând Dumnezeu pe poporul Israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roşie şi tot în această zi, S-a pogorât din ceruri şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din fundul iadului, l-a suit la cer şi l-a adus iarăşi la vechea vrednicie a nemuririi... Drept aceea, bucurându-ne peste fire, prăznuim cu strălucire, Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogăţit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu“.[18]

La slujba de Paşti în care e cuprins şi Sinaxarul pomenit, cu privire la prăznuirea de Paşti se spun următoarele: „Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice“.[19] Aceasta ştiind-o, nu rămânem numai la prăznuirea propriu zisă, ci adăugăm la ea şi lauda din partea noastră, adusă Pricinuitorului: „...Şi săltând lăudăm pe Pricinuitorul, pe Unul cel binecuvântat, Dumnezeul părinţilor şi preaslăvit“.[20]

Omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice a realizat-o Mântuitorul prin Învierea Sa din morţi. O mărturisim şi aceasta tot la slujba de Paşti, când vorbind cu Domnul cel ce a înviat, zicem:

„Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; şi a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt “.[21]

În aceeaşi ordine de idei vorbim cu Domnul Hristos şi rostind sau cântând Condacul praznicului:

„De Te-ai şi pogorât în mormânt, Cela ce eşti fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit şi ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor Mironosiţe: Bucuraţi-vă! şi Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuţi sculare“.[22]

Şi pentru că la Paşti în mod principal avem în vedere Învierea lui Hristos, şi pe Hristos cel înviat, stăruim în vestirea că:

„Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi, viaţă dăruindu-le“.[23]

Pe scurt, la Sfintele Paşti, luarea aminte ne este la Învierea Domnului Hristos cel ce a înviat, iar prin Învierea Sa a nimicit moartea, a sfărâmat iadul şi a pus temelia unei vieţi noi, izvorâte din Învierea Sa.

3.                Jertfă şi Înviere.

Asumându-şi prin Întruparea Sa întreaga umanitate, Hristos a restaurat-o prin a Sa Moarte - Înviere. Învierii Lui îi premerg Răstignirea şi Pătimirile, urmate de Moartea pe cruce, sfârşitul care era totodată un început.[24] Hristos a primit „starea de ultimă desăvârşire ca om pentru a reveni la viaţa fără de sfârşit nu prin puterea omenească, ci prin tăria ce o avea sufletul Lui de la Dumnezeu, după ce-l pregătise pentru aceasta. Cu cât a primit această stare de pătimire mai de bună voie, cu atât se arăta mai în stare să o învingă în Sine şi în cei ce vor face la fel din credinţa în El“[25]. În lumina Învierii Patimile, Răstignirea şi Moartea lui Iisus sunt şi rămân cu valoarea de jertfă ispăşitoare pentru mântuirea oamenilor. Aceasta o înţeleg, o cugetă şi o trăiesc credincioşii mai cu seamă la Paşti, când sunt chemaţi să cinstească nu numai Învierea Domnului ci şi Pătimirile Lui care au dus la Înviere. În acest înţeles se spune la Paşti de trei ori:

„Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi slăvim;că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui ; că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat“.[26]

Cea dintâi chemare care se face în această stihiră e chemarea la închinare către Domnul Hristos cel înviat, căci se zice: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia celui fără de păcat“, dar nu rămânem numai la Învierea Domnului, ci ştiind că prin moartea Sa, Hristos ne-a eliberat de toate piedicile, transformând moartea în „trecere“ către viaţă [27], avem în vedere şi Jertfa Lui mântuitoare cuprinsă în Crucea făcătoare de viaţă , de vreme ce zicem: “Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim“. De la Hristos cel înviat, gândul ni se îndreaptă spre Hristos cel răstignit. Gândul la Învierea Domnului ne duce la Domnul Hristos care a înviat, iar Învierea Domnului pune în valoare şi dă sens sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului. Amândouă acestea le cuprinde Crucea Mântuitorului, căci ea nu înfăţişează doar jertfa de bunăvoie a lui Hristos, ci înfăţişează deopotrivă şi sfânta Sa Înviere, fiind şi semn al biruinţei prin Înviere. De aceea puţin mai departe citim şi rostim: „Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea“. În aceste cuvinte este încă o afirmare şi o confirmare a faptului că între Învierea Domnului şi Pătimirea Lui există o legătură de nedezlegat, care se pune în evidentă în fata tuturor credincioşilor chemaţi la închinarea fată de Cel ce a înviat, dar şi la considerarea Crucii prin care s-a dat bucurie nouă şi la toată lumea. În sfârşit, în această stihiră se mai afirmă încă o dată legătura dintre Înviere şi Răstignire, devreme ce se spune: „Totdeauna binecuvântând pe Domnul lăudăm Învierea lui, căci răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat“. E bine să se ştie şi să se retină că stihira la care ne-am referit este rânduit să se rostească la sfintele slujbe în fiecare din cele patruzeci de zile de prăznuire pascală, precum şi, cu câteva excepţii, în fiecare duminică la slujba Utreniei, nemijlocit după citirea Evangheliei vestitoare a Învierii Domnului Hristos. Desigur aceasta se face cu scopul precis, de a se pune în evidentă legătura dintre Înviere şi Jertfă, dintre pătimirea Domnului şi biruinţa Lui prin Înviere.

4.                În fata Mântuitorului înviat

„În ziua învierii Cuvântul însuşi este contemplat“.[28] Toată slujba de Paşti şi din întreaga Săptămână luminată e pentru credincioşi un fericit prilej de a se şti, de a se simţi, şi de a trăi în prezenta Mântuitorului înviat din morţi. Învierea din morţi a lui Hristos e evenimentul pe care îl avem în vedere la Paşti, nu ca pe un eveniment din trecut, ca pe un eveniment care s-a sfârşit şi şi-a împlinit rostul, ci ca pe un eveniment prezent şi viitor, nu prin repetare ci prin trăirea lui. Învierea lui Hristos la Paşti nu e un eveniment de odinioară dintr-un trecut îndepărtat, ci e o realitate adusă până la noi, până în fata noastră, aşa cum şi Domnul Hristos, biruitorul morţii şi al iadului este şi El în fata noastră, cu toate biruinţele Lui. Aşa se face că la Paşti, conduşi de Penticostar, putem spune cuvinte ca acestea:

„Astăzi este mântuirea lumii,că a înviat Hristos ca Cel   atotputernic“, [29]

    şi

„Să mânecăm cu mânecare adâncă, şi în loc de mir cântare să aducem Stăpânului; şi să vedem pe Hristos, Soarele Dreptăţii, tuturor viaţă răsărind“.[30]

Stând în continuare în fata Domnului Hristos înviat, avem ocazia să-i spunem la slujba bucuriei, prilejuită de prăznuirea Învierii:

„Păzind peceţile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt, Cela ce n-ai stricat cheile Fecioarei cu naşterea Ta, şi ne-ai deschis nouă porţile raiului“.[31]

În acelaşi sens vorbind mai departe cu Domnul Hristos în ziua prăznuirii Învierii Sale din morţi, spunem:

„Mântuitorul meu,ca un Dumnezeu pe Tine însuţi de voie aducându-te Tatălui, jertfă vie şi nejertfită, ai înviat pe Adam împreună cu tot neamul, sculându-Te din mormânt“.[32]

Învierea Domnului, chiar şi ca eveniment întâmplat în trecut, o avem în vedere, conduşi de cântări ca aceasta:

„Venit-au mai înainte de dimineaţă cele ce au fost cu Maria, şi aflând piatra răsturnată de pe mormânt, auzit-au de la înger: pentru ce căutaţi între cei morţi ca pe un om, pe Cela ce este întru lumina cea pururea fiitoare? Vedeţi giulgiurile cele de îngropare; alergaţi şi propovăduiţi lumii că s-a sculat Domnul, omorând moartea; că este Fiul lui Dumnezeu, Carele mântuieşte neamul omenesc“.[33]

Tot cam de aceeaşi factură e şi Icosul Paştilor în care se spune:

„Pe Soarele cel mai înainte de soare, Carele a apus oarecând în mormânt, întâmpinatu-L-au către dimineaţă, căutându-L ca pe o zi, fecioarele Mironosiţe, şi una către alta strigau: o prietenelor! veniti să ungem cu miresme Trupul cel de viaţă purtător şi îngropat! Trupul carele a înviat pe Adam cel căzut, carele zace în mormânt. Să mergem, să ne grăbim ca şi Magii şi să ne închinăm şi să aducem miruri în loc de daruri, Celui ce nu în scutece, ci în giulgiu a fost înfăşurat; şi să plângem şi să strigăm: Stăpâne scoală-Te! Cela ce dai celor căzuţi sculare“.[34]

Deşi Icosul ne prezintă Învierea Mântuitorului şi cele petrecute în legătură cu ea, ca pe ceva de odinioară, scopul lui este să ni-L facă prezent pe Domnul Hristos, iar Învierea Lui să ne-o pună în atenţie la vremea prăznuirii şi pentru totdeauna ca pe ceva ce ne priveşte şi pe noi, căci s-a întâmplat şi pentru noi.

5.                Învierea lui Hristos şi învierea noastră

„Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi, că devreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor, căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos, toţi vor învia“ (I Corinteni, 15, 20-22). „Paştile sunt un dar dar şi o propunere; la fel precum Învierea lui Lazăr prefigura Învierea lui Hristos, tot aşa Învierea Mântuitorului o simbolizează pe aceea a neamului omenesc în veacul viitor“. [35] Slujba de la Paşti, printre altele ne stă mărturie şi despre faptul că Învierea lui Hristos nu are importantă numai pentru El, ci ea e de mare însemnătate şi pentru noi, fiind şi o garanţie pentru învierea noastră. Hristos a înviat pentru ca şi noi să înviem împreună cu El, Cel ce tainic, continuă să moară şi să învie în fiecare om căruia i-a îmbrăcat chipul, până la sfârşitul timpurilor. Că Învierea lui Hristos e un fapt real şi pentru noi o mărturisim când zicem fiecare ca despre sine însuşi:

„Ieri m-am îngropat împreună cu Tine Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu; răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuţi împreună mă proslăveşte, Mântuitorule, întru împărăţia Ta“. [36]

De altfel toate evenimentele legate de Învierea Domnului Hristos, Învierea însăşi şi toate roadele ei, toate biruinţele câte ţin de Înviere au urmări binefăcătoare pentru credincioşi:

„Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“, [37]    

zicem noi la Paşti, punând accent pe legătura dintre Învierea Domnului şi învierea credincioşilor, dintre Învierea Mântuitorului şi învierea noastră. Învierea lui Hristos a însemnat deplina Lui biruinţă „asupra morţii şi nu doar o dovadă pentru oamenii de pe pământ, că moartea nu înseamnă sfârşitul total al fiinţei. Ea este anticiparea unei asemenea biruinţe şi pentru noi, deoarece, chiar dacă sufletele celor drepţi se bucură de o fericire după despărţirea de trup, cum s-a bucurat şi al lui Iisus, starea lor de separaţie, arată totuşi o ştirbire, o descompletare a omului prin moarte, în urma păcatului ereditar. Fericirea la care se duc unele suflete după moarte, n-ar fi posibilă dacă ele n-ar fi destinate învierii, dacă acea stare n-ar fi o anticipare a învierii“.[38] Când prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului, începătura altei vieţi veşnice, şi când lăudăm pe Pricinuitorul, pe cel Unul binecuvântat, Dumnezeul părinţilor noştii şi preaslăvit noi ne gândim la acestea ca la ceva ce ne priveşte şi pe noi, aşa încât Învierea Domnului e şi învierea noastră. „Temeiul lumii viitoare, înfiinţat de Iisus Hristos în persoana Sa prin Înviere, stă în legătură cu lumea aceasta şi o influenţează, pregătindu-o pentru transformarea ei întreagă după chipul Lui. Cealaltă lume aparţine prezentului în Iisus Hristos, în ascunsul actual, dar e şi o realitate a viitorului“.[39]

6.                Bucurie în lumină

„Este dat omului să cunoască în timpul nopţii pascale, prin anticipare, viaţa veacului ce va să vină, să pătrundă în Împărăţia Slavei, Împărăţia lui Dumnezeu“.[40] „Realitatea viitoare a <<acestei zile>> a Parusiei veşnice este actualizată în mod simbolic prin realitatea Învierii“.[41] Acum „bucuria se revarsă din inimă şi luminează întreaga noastră fiinţă, corpul nostru este uşor, mintea noastră recunoscătoare şi bucuroasă“.[42] Fiind cu luare aminte la textele de slujbă de la Paşti, constatăm de la bun început că bucuria Învierii e învăluită în lumină, că lumina şi bucuria apar adeseori împreună, deoarece Hristos Însuşi este lumină, libertate, bucurie, plenitudine de viaţă .[43] El este realitatea prin excelentă de la Care provin toate acestea.[44]

„Acum toate de lumină s-au umplut: cerul şi pământul şi cele dedesupt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit “,[45]     

glăsuieşte una din stihirile din canonul de slujbă de la Paşti şi împreună cu ea şi alte cântări ne spun acelaşi lucru.

„Să ne apropiem de Hristos, Carele a ieşit din mormânt, ca de un mire şi să prăznuim, cei ce suntem purtători de lumină, cu cetele iubitoare de praznice, Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare“.[46] 

Prin irmosul cântării a noua o invităm şi pe Maica Domnului să ia parte la bucuria noastră, la bucuria Învierii:

„Luminează-te luminează-te noule Ierusalime că slava Domnului peste tine a răsărit; dănţuieşte acum şi te bucură Sioane; iară tu Curată, Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru Învierea Celui născut al tău“. [47]

La o astfel de lumină unită cu bucurie suntem chemaţi credincioşii la Paşti, căci se spune:

„Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile!  că din moarte  la viaţă , şi de pe  pământ la cer,  Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă“.[48]

„Prin Cruce bucuria a penetrat întreaga lume“[49], dar ca să putem vedea şi înţelege bucuria, şi să avem parte de lumina unită cu ea, este necesar să ne curăţim simţirile, după cuvântul care zice:

„Să ne curăţim simţirile, şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina Învierii;  şi cântându-I cântare de biruinţa, luminat să-l auzim zicând: Bucuraţi-vă“![50]

În lumina unor astfel de gânduri înţelegem, gândim şi trăim, cele ce ni se pun înainte prin stihira ce zice:

„Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure şi să prăznuiască toată lumea cea văzută  şi cea nevăzută; că a înviat Hristos, veselia cea veşnică“.[51]

Aşa este la Paşti, aşa este în toată Săptămâna luminată în raiul anului bisericesc, când prăznuim Paştile cele veşnice şi ne gândim la ziua cea neînserată, raportându-ne la Hristos, veselia cea veşnică.

7.                Chemări şi îndemnuri ce ni se fac la Paşti.

Lumina Învierii Domnului Hristos şi toate bucuriile ce ţin de ea sunt fireşti şi de sine înţelese în ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Cu toate acestea la slujba de Paşti ni se fac şi nişte chemări speciale dându-ni-se şi unele îndemnuri înmulţitoare de bucurie şi întăritoare de suflete. Ne sunt cunoscute tuturor cuvintele de chemare:

„Veniţi să bem băutură nouă, făcută cu minune, nu din piatră stearpă, ci din  mormântul lui Hristos, carele a izvorât izvorul nestricăciunii, întru carele ne întărim“. [52]

O invitaţie asemănătoare ni se face la slujba de Paşti când ni se spune:

„Veniţi în ziua cea vestită a Învierii, să ne împărtăşim din rodul cel nou al vitei,  din dumnezeiască veselie,  şi din Împărăţia lui Hristos, lăudându-l pe Dânsul, ca pe un Dumnezeu în veci“.[53]

Tot aici pot fi amintite şi îndemnuri ca: „Popoare să ne luminăm“,[54] sau „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos“,[55] ori „Să mânecăm cu mânecare adâncă şi în loc de mir cântare să aducem Stăpânului“[56], sau „Să ne apropiem purtători de lumină de Hristos“,[57] care pot fi socotite şi ca îndemnuri şi chemări ce ni se fac la Paşti pentru Paşti.

8.                Concluzii

Slujba de Paşti şi din toată Săptămâna luminată reprezintă gândirea, simţirea şi peste tot trăirea cea mai înaltă pe care o cunoaşte Biserica Ortodoxă. Ortodoxia în cea mai înaltă cotă a ei se cuprinde şi se manifestă în slujba de la Paşti şi din toată Săptămâna luminată. Slujba de la Paşti cu toate implicaţiile ei în gândirea şi trăirea ortodoxă este culmea spiritualităţii ortodoxe. În acest cadru pregătit de rânduielile de slujbă ale Triodului, credincioşii ortodocşi se întâlnesc cu Domnul Hristos cel înviat, cu biruitorul morţii şi al iadului, cu Cel ce a călcat cu moartea pe moarte. La slujba de la Paşti avem în câmpul cunoştinţei noastre pe Domnul Hristos „Veselia cea veşnică“[58], „Soarele dreptăţii“[59], pe „Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare“[60], “Izvorul nestricăciunii“[61], „Lumina cea fără de ani“[62]. La slujba de la Paşti prăznuim „Paştile cele de taină“[63], „Paştile cele curăţitoare“[64], „Paştile cele veşnice“[65], „Paştile care au deschis nouă uşile raiului“[66], pe Hristos însuşi, „Paştile cele mari şi prea sfinţite“[67], „Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii“[68], preînchipuim prăznuirea cea din veşnicie, din „ziua cea neînserată“[69] a Mântuitorului nostru. Fiind o anticipare a prăznuirii din împărăţia lui Dumnezeu, slujba de la Paşti, cu toate ale ei, este culmea spiritualităţii ortodoxe. Ea însă, nu este şi nu rămâne singura modalitate de manifestare a credinţei şi vieţii ortodoxe, nu este şi nu rămâne singurul chip de spiritualitate ortodoxă, ci doar cea mai înaltă culme a acestei spiritualităţi, precedată şi urmată de celelalte moduri de spiritualitate, legate de diferitele evenimente sărbătorite în cadrul Bisericii noastre Ortodoxe de-a lungul unui an bisericesc. În cuprinsul unui an bisericesc, numai o săptămână este Săptămâna luminată, numai Paştile sunt Paşti, numai spiritualitatea de Paşti e culmea spiritualităţii ortodoxe. Dar acestea nu pot exista nici ca gândire, nici ca trăire fără celelalte chipuri de gândire şi de manifestare a evlaviei ortodoxe, câte mai sunt pe parcursul unui an bisericesc. Dacă ar zice cineva, cum a zis Sfântul Apostol Petru pe muntele Schimbării la Fată: „Bine este nouă a fi aici“ [70], într-adevăr, este bine să fim aici, în acest cadru sărbătoresc de la Paşti. Insă numai trăind toate momentele care ţin de mântuire, putem nădăjdui să participăm la trăirea şi la bucuria de la Paşti. E drept că Învierea Domnului Hristos se prăznuieşte într-un anumit fel, doar cu câteva excepţii, în fiecare duminică, fiecare duminică fiind şi o trăire şi o prăznuire de Paşti, dar Paştile sunt o sărbătoare unică între alte sărbători, iar spiritualitatea de la Paşti e unică între alte chipuri de spiritualitate ortodoxă. În cadrul Penticostarului sunt mai multe chipuri de slujbă, legate de mai multe sărbători, iar slujbele ce se fac în această perioadă aduc în viaţa credincioşilor gânduri, simţiri şi trăiri potrivite cu evenimentele sărbătorite. Slujbele sfinte din vremea Penticostarului sunt întrupări ale rânduielilor de slujbă corespunzătoare cu evenimentele de mântuire sărbătorite, iar trăirea ortodoxă pe temeiul sfintelor slujbe, trăirea evenimentelor sărbătorite, este o întrupare în om a sfintelor slujbe care aduc în actualitatea credincioşilor evenimentele care se sărbătoresc.

Să luăm aminte: Spiritualitatea ortodoxă cea cu multe chipuri are în centrul ei spiritualitatea Sfintelor Paşti, care este şi rămâne culmea spiritualităţii ortodoxe, dar aceasta numai pentru că există şi alte chipuri de spiritualitate ortodoxă, alte chipuri de evlavie în Ortodoxie.  Paştile au deschis nouă uşile raiului, iar celelalte sărbători ne deschid calea către Paşti şi către Paştile cele veşnice.