IV. Duminicile Penticostarului cu Spiritualitatea lor

Cele trei mari sărbători ale Penticostarului împart perioada acestuia în trei părţi, fiecare fiind marcată de specificul unuia din cele trei praznice. Astfel, primei perioade ce tine de la Sfintele Paşti până la Înălţarea Domnului îi sunt specifice cântările de bucurie ale Învierii lui Hristos, cu o tonalitate mai accentuată în prima săptămână, când în Biserică nu se vesteşte, nu se cântă altceva decât Învierea Mântuitorului. În perioada a doua, de la Înălţarea Domnului până la Cincizecime, textele sfintelor slujbe au în vedere, în principal evenimentul Înălţării. În sfârşit, în ultima perioadă, cea de după Pogorârea Sfântului Duh, textele de slujbă ne ţin în atmosfera de gând a acestui moment, a însemnătăţii lui centrale pentru viaţa Bisericii.

În toate aceste trei perioade, pe lângă specificul celor trei mari praznice, slujbele bisericeşti se opresc asupra unor persoane deosebite şi a unor evenimente importante din viaţa Mântuitorului. În fiecare din duminicile Cincizecimii, Biserica a rânduit să se prăznuiască persoane şi evenimente însemnate prin care ni se întăreşte credinţa în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, prin care înţelegem mai bine unele lucruri în legătură cu opera de mântuire a noastră.

De la Duminica Tomei până la Înălţarea la cer a Domnului Biserica ne înfăţişează starea măriri dumnezeieşti a lui Hristos, repetând în toate aceste zile multe cântări şi rânduieli de la Paşti, care ne ţin în atmosfera de gând a Învierii lui Hristos.[1] De la Duminica Tomei până la Înălţarea la cer a Domnului toate rânduielile bisericeşti încep şi se termină cu cântarea întreită a Troparului Învierii. La Vecernie şi Utrenie există unele modificări, în sensul că la Vecernie în toate sâmbetele se cântă stihurile Paştilor cu stihirile lor (în afară de Sâmbăta Tomei), iar Utrenia se începe cu: „Slavă Sfintei şi Celei de o Fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi“, după care se cântă de trei ori: „Hristos a înviat...“, continuându-se apoi cu: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu...“ La Sfânta Liturghie se cântă în locul axionului „Cuvine-se cu adevărat“ irmosul cântării a noua a Paştilor - „Îngerul a strigat“, cu stihira „Luminează-te, luminează-te...“, iar după împărtăşire în loc de „Văzut-am lumina cea adevărată...“ şi „Fie numele Domnului binecuvântat...“ se cântă Troparul Paştilor.

Duminicile dintre Sfintele Paşti şi Înălţarea Domnului, pe lângă aceea că vestesc Învierea lui Hristos, sunt consfinţite şi amintirii unor întâmplări şi persoane deosebite, care sunt obiectul slujbelor dumnezeieşti din această perioadă.

De la sărbătoarea Înălţării Domnului la cer până la Cincizecime, Biserica ne pune în atenţie cele în legătură cu praznicul Înălţării. În duminica din această perioadă se face prăznuirea celor 318 Părinţi de la primul Sinod ecumenic de la Niceea. În această perioadă sfintele slujbe înregistrează o diferenţă caracteristică. În tot acest răstimp nu se rosteşte rugăciunea „Împărate Ceresc“, care se va rosti doar la Pogorârea Sfântului Duh şi de atunci în tot cursul anului bisericesc, la începutul tuturor slujbelor.

Cu prima Duminică după Pogorârea Sfântului Duh - „A Tuturor Sfinţilor“, se încheie slujbele cuprinse în Penticostar, începând perioada Octoihului.

[1] Dr. Vasile Mitrofanovici, op. cit. p. 647.