Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
 

centrul bisericesc München

A. Vinerea din Săptămâna luminată, când se prăznuieşte Izvorul dătător de viaţă al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu 

1. Ce se înţelege prin „Izvorul dătător de viaţă al Maicii Domnului“ ?

2. Darurile sau lucrarea izvorului.

3. Noi în fata Izvorului de viaţă dătător

4. Maica Domnului în spiritualitatea ortodoxă

A.              Vinerea din Săptămâna luminată, când se prăznuieşte Izvorul dătător de viaţă al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

În întreaga Săptămână luminată, Biserica, la toate slujbele ei vesteşte doar bucuria Învierii Mântuitorului din morţi. La toate slujbele, chiar şi la înmormântări, dacă se întâmplă în această perioadă, nu avem altceva de spus, decât vestea Învierii. Totuşi, în Vinerea Săptămânii luminate, pe lângă vestea Învierii, Biserica mai are să ne spună încă ceva, înmulţitor de bucurie. Ea ne-o pune în atenţie, spre cinstire pe Maica Domnului, cea prin care s-a făcut începutul mântuirii noastre. Aşezarea în această zi a sărbătorii Maicii Domnului, ne dovedeşte cinstea de care aceasta se bucură din partea Bisericii, care ne spune şi prin aceasta că oriunde se va propovădui Hristos cel înviat din morţi, va fi preamărită şi cea din care El şi-a luat trup, cea prin care s-a făcut începutul lucrării de mântuire a Lui.

La acest praznic, Maica Domnului este înfăţişată ca izvor de tămăduire sufletească şi trupească, izvor de daruri, pururea curgător către noi, izvor de fapte minunate, de care împărtăşindu-ne, ne bucurăm. Această asemănare a plecat de la un izvor real, prin mijlocirea căruia Maica Domnului a făcut o serie de tămăduiri, şi pe locul căruia, din această pricină, împăratul Leon cel Mare a ridicat o biserică, în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, reînnoită apoi de Justinian, Vasile Macedoneanul şi de fiul său Leon Filosoful.[1] Sărbătoarea de acum a luat naştere ca o pomenire a înnoirii acestei biserici, prăznuită până astăzi. Cu timpul însă, sărbătoarea înnoirii bisericii s-a transformat tot mai mult într-o sărbătoare a Maicii Domnului, izvorul tuturor vindecărilor săvârşite prin mijlocirea apei.

1.                Ce se înţelege prin „Izvorul dătător de viaţă   al Maicii Domnului“ ?

Începând cu ziua luminată a Învierii, timp de o săptămână, se aude în Biserică chemarea pe care aceasta ne-o face la a ne adăpa din bogăţia de haruri revărsate din mormântul lui Hristos, din Izvorul nestricăciunii [2]:

„Veniţi să bem băutură nouă, făcută cu minune nu din piatră stearpă, ci din mormântul lui Hristos, care a izvorât izvorul nestricăciunii; întru care ne întărim“. [3]

Aşa cum pe Hristos îl numim izvor de viaţă , de apă vie, de nestricăciune şi nemurire, tot aşa, la slujba acestui praznic, o numim şi pe Maica Domnului: „izvor dintru care curge toată bunătatea şi dintru care se revarsă tuturor binefacerile“[4], „mană cerească şi izvor dumnezeiesc al raiului“[5], izvor plin de „minuni nedeşertate“[6].

În Vinerea Săptămânii luminate, Biserica ne cheamă să bem şi din acest izvor, din aceste curgeri ale harului, să sorbim, din revărsările de viaţă , de milă şi de îndurare, care vin din izvorul cel pururea curgător care este Maica Domnului, Maica lui Hristos Cel ce a înviat din morţi [7] :

„Scoateţi bolnavilor, apa tămăduirilor,  că Preacurata varsă din dumnezeiescul izvor, îndulcirea cea adevărată,  izvorând cu adevărat torentul desfătării. Pentru aceasta, cu credinţă, să ne adăpăm toţi din fântânile cele îmbelşugate“. [8]

Dacă cugetăm la cele două izvoare şi la apa harului revărsată prin ele, observăm că avem de-a face cu aceeaşi apă vie, mântuitoare şi vindecătoare, ce ţâşneşte dintr-o sigură sursă - Dumnezeu, lucru clar pus în lumină de cântările sărbătorii:           

„Ceea ce eşti cinstea cea de obşte a neamului omenesc, Prea-cinstită, bucură-te Marie, bucură-te; că Făcătorul tuturor s-a pogorât lămurit peste tine, ca o picătură,  arătându-te pe tine izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă“. [9]

„Luminat şi sfânt lăcaş al Stăpânului tuturor te ştiu pe tine, Fecioară, şi izvor de nestricăciune, care izvorăşte pe apa, Hristos, dintru care ne adăpăm“. [10]

Sursa de apă nemuritoare este Hristos-Dumnezeu. El s-a pogorât asemenea unei picături peste Maica Domnului şi prefăcând-o într-un izvor, din apele căruia noi ne adăpăm. Umanitatea Maicii Domnului a fost sfinţită de dumnezeirea Cuvântului, prin sălăşluirea Acestuia în ea, motiv pentru care ea este plină de har[11], izvorându-ne şi nouă apa darului primit, apa mântuirii.

2.                Darurile sau lucrarea izvorului

Primul şi cel mai mare dar făcut omenirii de Maica Domnului a fost Fiul ei. Prin curăţia şi disponibilitatea ei, Fecioara Maria a făcut posibilă realizarea Întrupării, ca iniţiativă deplină a lui Dumnezeu.[12] Datorită curăţiei, disponibilităţii şi darului primit şi dăruit apoi lumii, Maica Domnului a devenit un izvor îmbelşugat de daruri pentru întreaga umanitate. Aşa cum este prezentată de cântările slujbei acestui praznic, Maica Domnului, se aseamănă cu o câmpie mănoasă, asupra căreia pogorându-se ploaia cea dumnezeiască, a făcut-o să rodească belşug de daruri:

„Lucruri minunate şi uimitoare a săvârşit  Stăpânul cerurilor, dintru început, întru tine,  cea cu totul fără prihană; că de sus a picurat lămurit,  ca o ploaie, în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor, dintru care curge toată bunătatea şi dintru care se revarsă tuturor binefacerile,  ca mulţime de tămăduiri, celor ce au nevoie de întărirea sufletelor şi sănătate trupului prin apa harului“. [13]

Hristos s-a folosit de Maica Sa ca de un vas de mare cinste pentru a revărsa asupra noastră bunătăţile Lui. Ea este îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu, temeiul cel tare al credinţei, turnul fecioriei şi uşa mântuirii. Prin ea s-a deschis raiul, ea a curăţit spurcăciunea păcatului, prin ea se ridică biruinţele şi cad vrăşmaşii. Maica Domnului este tămăduitoarea  sufletelor noastre. De la ea, ca dintr-un izvor pururea curgător se revarsă bogăţia binefacerilor din care se adapă credincioşii ca dintr-o fântână, ca dintr-un izvor al darurilor.

„Pâraie de tămăduiri izvorăşti Fecioară,  celor ce aleargă totdeauna cu credinţă la izvorul tău, dumnezeiască Mireasă; că în dar verşi tămăduirile,  din destul şi cu prisosinţă, celor bolnavi, pe cei orbi care vin la tine îi faci să vadă limpede,  pe mulţi şchiopi ai îndreptat şi pe slăbănogi ai întărit; pe cel mort l-ai înviat la a treia stropire şi ai vindecat suferinţele celor bolnavi de idropică şi de năduf“. [14]

„Cine va spune puterile tale,  Izvorule,  care plin de minuni nedeşertate, săvârşeşti lucruri multe şi mai presus de fire, prin vindecări. O marile daruri pe care le reverşi tuturor! Că nu numai bolile cele cumplite  ale celor  ce aleargă la tine,  cu dragoste le-ai alungat,  ci şi patimile cele sufleteşti le speli,  curăţindu-le,  ceea ce eşti cu totul fără prihană; dând deodată cu toate şi mare milă“. [15]

În atotînţelepciunea Sa, Dumnezeu a ştiut că noi ne putem apropia cu mai mare îndrăzneală, aducând cererile noastre, de cineva asemenea nouă, cu atât mai mult de o Maică iubitoare. De aceea, Vistierul bunătăţilor a dăruit-o pe cea pururea fericită[16], cu bogăţie din darurile Sale, pe care ea ni le împărtăşeşte tuturor, după cum avem trebuinţă.

„Tuturor credincioşilor dai vindecare; dregătorilor, oamenilor din popor, celor săraci, conducătorilor,  celor lipsiţi şi celor avuţi deobşte, vărsându-le, Izvorule, apa, ca pe un singur leac“. [17]

Pentru noi, Maica lui Dumnezeu este mereu un sprijin, o nădejde, singura neînşelătoare, spre care alergăm când suntem în necaz, bucurându-ne de fiecare dată de ajutorul neîntârziat al ei.

„Veseleşti, Fecioară pe credincioşi, mai presus de fire, izvorând harul din izvorul cel veşnic,  dând acestora putere asupra vrăşmaşilor,  biruinţă dea pururea,  sănătate,  pace şi împlinirea cererilor“. [18]

3.                Noi în fata Izvorului de viaţă dătător

Biserica Ortodoxă crede în mijlocirea Maicii Domnului şi i se roagă ca uneia ce este preacinstită şi preasfântă.[19] Preacinstirea Maicii Domnului se întemeiază pe contribuţia ei la întruparea Fiului lui Dumnezeu, cât şi pe mijlocirea şi ajutorul ei de Maică a Bisericii, nedespărţită de Fiul ei.[20]

Vinerea din Săptămâna luminată, când sărbătorim Izvorul de viaţă dătător al Maicii Domnului, este pentru noi un fericit prilej de a ne simţi în prezenta ei, a Celei de care toată făptura se bucură şi se minunează. Avându-o pe Maica Domnului în fata noastră, suntem uimiţi de măreţia ei, precum şi de mulţimea binefacerilor care ne vin prin mijlocirea ei.

„Cine va spune puterile tale,  Izvorule care plin fiind de minuni nedeşertate,  săvârşeşti  lucruri multe  şi mai presus de fire, prin vindecări.  O marile daruri pe care le reverşi tuturor!   Că nu numai bolile cele cumplite ale celor ce aleargă la tine cu dragoste, le-ai alungat, ci şi Patimile sufleteşti le speli, curăţindu-le, ceea ce eşti cu totul fără prihană; dând deodată cu toate şi mare milă“. [21]

Nu rămânem doar la a ne minuna în fata Maicii Domnului, ci ştiind şi mărturisind toate faptele minunate, care se fac prin mijlocirea ei, o fericim aducându-i cântare de laudă:

„Bucură-te Izvorule de viaţă purtător,  care asemenea mărilor reverşi minuni peste toată lumea;   noianule cel înţelegător, care întreci cu belşugul darului  repejunile Nilului;  al doilea Siloam, care izvorăşti apă ca dintr-o piatră minunată, şi ai primit lucrarea Iordanului;  mană mântuitoare,  care eşti vădit bogată şi cu adevărat  prisositoare,  pentru  trebuinţa  celor  ce o caută;   Maică a lui Hristos, Fecioară, care reverşi asupra lumii mare milă“. [22]

Şi Icosul praznicului este un minunat imn de laudă adresat Maicii Domnului:          

„Prea curată de Dumnezeu Născătoare,  ceea ce ai născut, mai presus de cuvânt, pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide gura mea, Preacinstită, aducându-mă şi pe mine spre lauda ta, ca să te măresc pe tine, strigând izvorului tău acestea:

Bucură-te izvor al bucuriei celei neîncetate;  bucură-te revărsare a frumuseţii celei negrăite.

Bucură-te dezlegare a tot felul de boli;  bucură-te încetare a feluritelor patimi.

Bucură-te  repejunea  cea  prea limpede,  care  însănătoşezi pe cei credincioşi;  bucură-te apă  prea plăcută  celor  bolnavi în multe feluri.

Bucură-te apa înţelepciunii,  care  îndepărtezi necunoştinţa; bucură-te vin amestecat cu apă al inimii, care picură amvrozie.

Bucură-te  paharul cel de viaţă revărsător al manei;  bucură-te baie şi nectar din izvorul cel dumnezeiesc.

Bucură-te  ceea ce arăţi  vadul de  trecere al  neputinţei;  bucură-te ceea ce stingi văpaia bolilor.

Bucură-te apă mântuitoare!“ [23]

Este un strigăt izvorât din plinătatea bucuriei noastre, un omagiu adus Maicii noastre duhovniceşti, pe care văzându-o cu ochii sufleteşti, recunoscători fiindu-i pentru toate binefacerile, îi aducem prinos de cântare.

Aducându-i cinstirea noastră, ne rugăm în acelaşi timp Maicii Domnului, să-şi reverse harul izvorului său dătător de viaţă şi asupra noastr­ă, să ne fie sprijin în rugăciune şi apărătoare de patimi:

„Acum să-mi izvorăşti mie, Fecioară, Izvorule, de Dumnezeu Născătoare,  har de cuvânt,  ca să laud izvorul tău, care face să răsară viaţă şi har credincioşilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul, Cel într-un ipostas“.[24]

„Totdeauna mă ucide pe mine vrăşmaşul cu îmboldirile desfătărilor, Stăpână, Izvorule, de Dumnezeu Născătoare, nu mă trece cu vederea, apucă înainte, ajutătoarea cea grabnică şi mă izbăveşte de cursele lui, ca să te laud pe tine, cea pururea mult lăudată“.[25]

Prezenta Fecioarei aduce multă umanitate în viaţa creştinismului. Prin ea cerul se umanizează, se sensibilizează, deoarece acolo e prezentă o Maică ce stă alături de Dumnezeu, având prin bunăvoinţa Lui, pe de o parte, autoritate de Maică asupra Lui, atunci când se roagă pentru noi, iar pe de alta, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre.[26]

4.              Maica Domnului în spiritualitatea ortodoxă

În spiritualitatea ortodoxă, un loc deosebit îl ocupă Fecioară Maria, Maica Domnului. „Biserica Ortodoxă crede în mijlocirea şi îndrăznirea ei de Maică a Domnului, căreia i se roagă ca uneia ce este preacinstită şi preasfântă“. [27] Ne rugăm Maicii Domnului şi o preamărim în acelaşi timp. O preamărim ca pe ceea ce a trăit cea mai mare unire pe care umanul o poate realiza cu Dumnezeu, ea fiind tipul fiinţei umane pe deplin realizate.[28]

Atributele de Născătoare de Dumnezeu şi Maică a Lui, exprimă raportul de profundă intimitate ce s­-a stabilit între Fecioara Maria şi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.[29] Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii, ridicându-o până la înălţimea bărbatului, deşi rolurile lor în viaţă rămân deosebite, potrivit cu aptitudinile lor naturale. Temeiul acestei demnităţi stă în uimitorul fapt că Fiul lui Dumnezeu a binevoit a se face Fiu al femeii, căreia i s-a dat rolul de Maică.[30] Prin acest fapt, Maica Domnului a devenit modelul, nădejdea, ocrotitoarea tuturor maicilor. Acestea, în toate greutăţile lor, îşi pun speranţa în Maica Domnului, văzând în ea modelul ideal al Mamei, al dragostei materne.[31]

Maica Domnului nu este doar patroana maicelor ci şi a fecioarelor. Biserica noastră crede în purureafecioria Maicii Domnului. Ea este model de curăţie, sfinţenie, devotament şi supunere pentru toate fecioarele şi monahiile noastre. Pretutindeni, cele ce vor să-şi închine viaţa lui Dumnezeu, se îndreaptă cu nădejde spre Pururea Fecioara Maria.

„Prin faptul naşterii lui Dumnezeu-Cuvântul din femeie, creştinismul umanizează tot cerul“.[32] Ştiind noi că Omul-Hristos are o Maică, primim curaj, maica fiind quintesenta afecţiunii iubitoare, iar Maica aceasta este cu totul dintre noi.[33]

De aceea ne rugăm Maicii Domnului cu multă încredere, ştiind că ea are o intimitate deosebită cu Dumnezeu, recunoscând în ea o iubire maternă, şi în acelaşi timp iubirea celei ce este slujitoarea model a Domnului.[34] Pe lângă marea sa iubire, Maica Domnului ne oferă şi un model de rugăciune. Pe ea nu ne-o putem închipui altfel decât în rugăciune către Fiul său şi Dumnezeul nostru (de aici venind şi frumosul nume pe care noi românii l-am dat ei - Maica Precista- Maica Rugătoare, de la lat. preces = rugăciune). Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor celor ce se roagă, Maica duhovnicească a tuturor creştinilor, însăşi icoana Bisericii.

Ştiind realizate în persoana ei, la maxima posibilitate, iubirea, pe care Însuşi Fiul ei a simţit-o, şi sfinţenia, care a învrednicit-o a fi tron al lui Dumnezeu, ne închinăm plini de uimire în fata ei, având nădejde în ajutorul ei, ştiind că mai mult decât nisipul şi decât picăturile ploilor sunt mulţimile lucrărilor izvorului ei, care neîncetat se revarsă peste tot pământul.[35] Încercând să vorbim despre măreţia ei, ne dăm seama că cuvintele noastre sunt neîndestulătoare pentru a o lăuda după cuviinţă:

„Nici cuvântul,  nici mintea,  nici limba,  nu sunt în stare a lăuda, Curată, naşterea ta; ci sunt fără de putere, cu privire la tine, iar mândria filosofilor  şi măiestria ritorilor se dovedesc şi ele neputincioase“. [36]