Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
 

centrul bisericesc München

Epilog -  „Cuvântul de învăţătură“ la Paşti, al Sfântului Ioan Gură de Aur - monument de spiritualitate ortodoxă

În încheierea consideraţiilor asupra spiritualităţii ortodoxe a Penticostarului am considerat potrivită prezentarea celui mai reprezentativ cuvânt, în care este rezumată întreaga spiritualitate ortodoxă, inclusiv cea legată de perioada Cincizecimii. Este vorba de „Cuvântul de învăţătură“, de la Paşti, al Sfântului Ioan Hrisostom, cuprins în slujba Învierii, monument de gândire şi trăire ortodoxă, având în centru pe Domnul Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere, cu urmările ei pentru noi toţi dreptmăritorii creştini, şi cu bucuria vremelnică şi veşnică, ce îşi are temelia în Învierea Domnului, care este şi învierea noastră. În perspectiva acestui cuvânt, credincioşii nu mai trebuie să se teamă de moarte şi iad, nici să se întristeze pentru sărăcie şi păcate, deoarece iertarea dată de Mântuitorul este o realitate la îndemâna tuturor credincioşilor.

„Atitudinea fundamentală, de îndemn general, de la care porneşte Sfântul Ioan Gură de Aur este bucuria“[1]: „De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său!“[2]

„Nici cel mai mic efort duhovnicesc nu este refuzat, toţi credincioşii sunt chemaţi la mântuire“.[3] „De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. Da a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum; întru nimic nu se va păgubi. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să nu se teamă de întârziere, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul cel dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte, şi gândul îl tine-n seamă; şi lucrul îl preţuieşte şi voinţa o laudă“.[4]

Partea a doua a cuvântului e consacrată bucuriei Învierii şi efectelor harului asupra sufletelor credincioşilor, în lupta lor împotriva răului.[5]  „Pentru aceasta intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi şi cei de-al doilea, luaţi plata. Cu toţii împreună dănţuiţi. Cei care v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei care aţi postit şi cei care n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi“.[6]

Prin Euharistie, participăm perpetuu la nemurire. „Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Bucuraţi-vă toţi de ospăţul credinţei, împărtăşiţi-vă toţi de bogăţia bunătăţii“.[7]

Învierea a adus oamenilor iertarea de păcate şi izbăvirea din moarte. „Nimeni să nu plângă; că s-a arătat împărăţia cea pentru toţi. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate; că iertarea din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe dânsa Cel ce a fost ţinut de dânsa. Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât la iad. L-a umplut de amărăciune, gustând din trupul Lui. Şi aceasta, mai înainte, înţelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice el, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos. S-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit; s-a amărât că s-a omorât. S-a amărât că s-a surpat; s-a amărât că s-a legat. Primit-a în sine un trup şi de Dumnezeu s-a lovit. Primit-a pământ şi s-a întâlnit cu cerul. Primit-a ce a văzut şi a căzut prin ce n-a văzut. Unde-ti este moarte, boldul? Unde-ti este iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Înviat-a Hristos şi au căzut dracii; înviat-a Hristos şi se bucură îngerii; înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte; înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos înviind din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. A Căruia este slava şi stăpânirea, în vecii vecilor. Amin“.[8]