Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
 

Cuvânt Introductiv

Născut fiind la ţară, într-un mediu religios în care oamenii ştiu de Dumnezeu şi îşi raportează existenta lor la El, odată cu trecerea timpului am început şi eu în acest cadru să mă conformez practicilor religioase pentru că aşa eram îndrumat în familie. La început spuneam rugăciuni fără a mă ruga, fără a fi conştient că îl rog pe cineva pentru ceva. Tot astfel participam şi la sfintele slujbe, fiind condus de părinţi, şi îmi amintesc că prima mea constatare pe care am făcut-o în legătură cu ce se petrecea în biserică a fost aceea că după o parte a slujbei urmează predica, timp în care vorbeşte doar preotul, după care totul se termină şi mergem acasă.

Odată cu trecerea timpului am început să pricep tot mai mult cele ce le făceam, raportându-mă la Dumnezeu, pe care îl vedeam ca fiind cineva care ne vrea binele şi ne pedepseşte când facem răul, când facem ceva împotriva voii Sale.

Înţelegerea celor ce le făceam în legătură cu Dumnezeu mi-a fost mai târziu mult uşurată de intrarea în mânăstire, aici implicit de contactul cu părintele Teofil Părăianu, duhovnicul acestei mânăstiri, iar apoi de studiul în cadrul Facultăţii de Teologie din Sibiu. L-am cunoscut tot mai mult pe Dumnezeu, am început să-mi dau tot mai mult seama de marea Lui dragoste pentru noi, am aflat că rugăciunea este „vorbirea mintii cu Dumnezeu“ [1]. Mi-am dat tot mai mult seama că rugăciunile pe care le avem în cărţile de cult sunt mai mult decât o simplă vorbire cu Dumnezeu, că ele cuprind cugetări de mare adâncime şi frumuseţe totodată, că în ele se cuprinde întreaga învăţătura dogmatică a Bisericii noastre. Astfel cineva rugându-se, învaţă totodată, vine în legătură cu tot ce Biserica ne spune despre Dumnezeu şi despre viaţa împreună cu El. Oricine este atent la sfintele slujbe are prilejul să audă ce ne spune Biserica la fiecare praznic, ca şi în posturi, la prilejuri de sărbătoare şi în zile obişnuite, în răstimpuri de pocăinţă pentru păcatele noastre şi în ceasuri de bucurie divină adusă din cer pe pământ.

Mi-am dorit ca lucrarea mea de licenţă să fie ceva viu, practic, şi cerând şi sfatul părintelui Teofil care-mi este îndrumător sufletesc, am ajuns să mă ocup de subiectul de faţă. Motivul este încercarea de a arăta, la măsura înţelegerii mele, care este mesajul Bisericii adresat nouă în perioada dintre Sfintele Paşti până în prima Duminică după Rusalii. Mulţi se străduiesc să pună în atenţie valoarea postului, a înfrânării, a ascezei în viaţa creştinului, şi într-adevăr toate acestea sunt de o mare importanţă, dar cred că nu trebuie să neglijăm, ci dimpotrivă, să arătăm valoarea covârşitoare pe care o au în viaţa noastră binecuvântarea lui Dumnezeu, bucuria izvorâtă dintr-o viaţă în comuniune cu Dumnezeu. Când prezentăm ceva, nu arătăm doar greutăţile cu care se realizează lucrul respectiv, ci punem accent mai ales pe valoarea lui. La fel, când prezentăm Ortodoxia, trebuie să punem în lumină valorile ei, să arătăm darurile pe care Dumnezeu vrea să le reverse asupra omului, să prezentăm omul cel nou, omul luminat de Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu, frate al Mântuitorului, templu în care Duhul Sfânt vrea să-şi facă sălaş. Toate aceste lucruri sunt prezentate şi strigate în „Penticostar“, cartea de cult a Bisericii ce cuprinde cântările rânduite pentru slujbele din perioada amintită.

În partea introductivă a lucrării am făcut o prezentare a Penticostarului, am arătat ce este acesta, cum a evoluat şi s-a dezvoltat în timp, cum a ajuns să fie cunoscut de noi, ce cuprinde şi ce are el specific. Tot aici am făcut o prezentare a spiritualităţii, diferenţiind în cadrul acesteia spiritualitatea ortodoxă şi arătând apoi ce are aceasta specific şi pe ce se întemeiază.

După această parte introductivă am trecut la prezentarea spiritualităţii ce se degajă din cântările cuprinse în Penticostar. Mai întâi m-am oprit asupra celor trei mari sărbători din cuprinsul Penticostarului încercând să pun în atenţie luminile de gând ce se revarsă cu prilejul acestor praznice.

În următoarea parte a lucrării am prezentat toate duminicile cuprinse în această perioadă, cu chipul lor de spiritualitate.

În partea ultimă m-am oprit asupra unor zile deosebite din vremea Penticostarului, prilej cu care am încercat să pun în atenţie spiritualitatea legată de ele.

În încheierea lucrării am prezentat câteva concluzii referitoare la spiritualitatea ortodoxă, aşa cum se reflectă ea în Penticostar, punând în atenţie „Cuvântul“ Sfântului Ioan Gură de Aur din noaptea de Paşti, monument de spiritualitate ortodoxă, pe care l-am prezentat ca epilog al lucrării.

La sfârşit de drum spun cu Sfântul Ioan Hrisostom „Slavă lui Dumnezeu pentru toate“, mulţumind Prea Sfinţitului Părinte Profesor Doctor Laurenţiu Streza care m-a îndrumat şi sprijinit la elaborarea lucrării, părintelui Teofil Părăianu care a avut de fapt ideea acestui subiect şi care mi-a dat preţioase îndrumări pentru întocmirea lui, dar care mai ales îmi oferă un exemplu, un model de trăire a bucuriei pascale, şi de asemenea întregului corp profesoral care m-a povăţuit şi luminat, care m-a ajutat
să-mi formez o gândire teologică, duhovnicească.

Mulţumesc de asemenea părinţilor mei: părinţilor trupeşti care mi-au dat viaţă şi m-au crescut în spiritul Evangheliei, străduindu-se să-mi dea lumina care vine de sus, şi părinţilor din mănăstire care mi-au stat alături în timpul studiilor.

Prin această lucrare şi prin tot ce voi face de acum încolo doresc ca aşa cum a spus Sfântul Ioan Botezătorul „Acela (Hristos) să crească iar eu să mă micşorez“^[2], doresc să pot spune cu Sfântul Prooroc Samuel: „Grăieşte că robul tău ascultă“ ^[3], şi cu Maica Domnului: „Iată roaba (robul) Domnului, fie mie după cuvântul tău “^[4].

Ieromonah Pătrunjel Gheorghe Serafim