Centrul Bisericesc Munchen  Rumänische Orthodoxe Metropolie für Deutschland, Zentral- und Nordeuropa

RO | DE

Vineri seara, 1 iunie 2018, vom avea bucuria de a-l avea ca oaspete la Capela „Sf. Siluan Atonitul” de la Centrul nostru Bisericesc (Paul-Heyse-Str. 19, 80336 München, U4, U5 staţia Theresienwiese), pe părintele Ieromonah Savatie Baştovoi, eseist, poet, romancier, teolog și scriitor român din Republica Moldova.

În continuarea vecerniei, care se va săvârşi începând cu orele 18:00, Părintele Savatie va susţine, începând cu orele 18:45, o conferinţă cu tema „Antiparenting”, titlul celei mai apreciate cărţi a Cuvioşiei Sale. În cadrul acesteia vor fi abordate chestiuni ce ţin de creşterea şi educaţia copiilor în societatea de astăzi. În continuarea conferinţei, invitatul va purta un dialog cu cei prezenţi.

                           

                                   

Programul slujbelor

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München), de la ora 10:00.

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Luni, Joi, Sâmbătă

08:00 - Utrenia

18:00 - Vecernia

Miercuri

08:00 - Utrenia

18:00 - Rugăciunea lui Iisus

Vineri

08:00 - Utrenia

18:00 - Sf. Maslu

Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici