Centrul Bisericesc Munchen  Rumänische Orthodoxe Metropolie für Deutschland, Zentral- und Nordeuropa

RO | DE

120 de tineri ortodocși români din Germania și Austria, dar și invitați din Belgia, Spania și România s-au întâlnit în primul sfârșit de săptămână al lunii octombrie (2-4 oct.) în satul de vacanță din Rauenstein (Turingia) la cea de-a opta întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, invitatul din acest an, a vorbit tinerilor despre importanța ascezei în urcușul către Dumnezeu și a răspuns întrebărilor. Convorbirile duhovnicești, atmosfera tinerească, promovarea cântului și portului tradițional românesc au completat programul întâlnirii.

Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) a fost înființată în noiembrie 2008 la inițiativa Preasfințitului Părinte Sofian, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, având ocrotitori pe Sfinții Martiri Brâncoveni, mărturisitori a credinței și exemple de statornicie pentru poporul român. Sub sloganul „Mărturie prin prietenie”, tinerii români din centrul Europei se adună anual la începutul anului universitar, pentru a petrece un sfârșit de săptămână în rugăciune și convorbiri duhovnicești, legând prietenii și depănând amintiri.

Anul acesta, 120 de tineri de diferite vârste stabiliți în diferite orașe din Germania și Austria (Augsburg, Bad Wurzach, Bamberg, Berlin, Bielefeld, Bochum, Braunschweig, Bremen, Dresden, Düsseldorf, Ebersberg, Esslingen, Frankfurt, Gießen, Hamburg, Heidelberg, Hof, Hoyersweda, Jena, Kempten, Konstanz, Leonberg, Mainz, Mannheim, Marburg, München, Münster, Neuendettelsau, Neu-Ulm, Nürnberg, Offenbach, Plauen, Salzburg, Salzgitter, Schenefeld, Siegburg, St. Pölten, Stuttgart, Tübingen, Viena, Villingen-Schwenningen, Wiesbaden, Wildenspring, Wuppertal), dar și din Belgia (Bruxelles) și Spania (Valencia) sau invitați din țară (Iași) au răspuns invitației de a participa la o sărbătoare a Ortodoxiei românești în țările de limbă germană.

Întâlnirea a fost organizată de tinerii ATORG din München, alături de părintele Nicolae Gilla de la parohia „Sf. Gheorghe” din Tübingen, delegatul Preasfințitului Părinte Sofian. Locul întâlnirii, satul de vacanță „Thüringer Wald”, situat la marginea orășelului Rauenstein în munții ce despart Bavaria de Turingia, într-o vale păduroasă și liniștită, a fost o alegere excelentă care a excelat în soare, căldură și culori de toamnă la începutul lui Brumărel. După-amiaza de vineri s-a încheiat prin rostirea rugăciunii de seară, pe care părintele Nicolae Gilla a împletit-o cu exercițiul spiritual al Rugăciunii inimii.

Sâmbătă, după rugăciunea de dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a vorbit tinerilor despre importanța vieții ascetice în urcușul omului spre Dumnezeu. Pornind de la realitatea învățăturii duhovnicești ca dialog viu între părinte și învățăcei, care aproape neagă posibilitatea de a vorbi despre o „conferință” în înțelesul academic, Mitropolitul a împărtășit tinerilor din experiența de pelerin pe scara mântuirii și tată spiritual: în urcușul duhovnicesc este nevoie de multă rugăciune, post și smerenie, care se sprijină reciproc și care își găsesc sensul numai împreună, toate practicate nu ca scop în sine, ci pentru Dumnezeu și în dragoste față de semeni. În „gimnastica” rugăciunii, creștinul trebuie să nu se teamă de lipsa de exercițiu, împrăștierea gândurilor sau rigorile impuse de tradiția trăită în Biserică, ci să caute să se roage cât poate mai bine și mai des de-a lungul zilei, după învățătura marilor duhovnici, că rugăciunea se învață tocmai prin rostirea ei. Postul, văzut astăzi mai degrabă ca o privațiune de la diferite lucruri plăcute, va deveni cu timpul bucurie duhovnicească și sentiment al libertății față de lucrurile materiale. Smerenia se câștigă atât prin nevoința rugăciunii și a postului, prin iubirea și nejudecarea celui de lângă noi, dar și prin metanii, care implică atât exercițiul duhovnicesc, cât și pe cel fizic, amintindu-i omului că este zidit de Dumnezeu din pământ. Cuvintele părintești ale ierarhului au fost întregite de răspunsurile sale la întrebările tinerilor, în special legate de practicarea credinței în viața de zi cu zi, în mijlocul lumii care deseori socotește străine învățăturile credinței creștine.

După-amiaza însorită a fost dedicată discuțiilor în natură, în cadru a șapte grupe, având ca tematică „revoluția digitală” a societății moderne, depresia și stresul cotidian, societatea de consum, fericirea propusă de lumea de astăzi, toate văzute în paralel cu fericirea vieții creștine, adică bucuria de a fi alături de Hristos și de sfinții Săi, în Biserică. O grupă specială a fost organizată pentru adolescenții prezenți la întâlnire.  Seara, după Vecernia la care au slujit părinții participanți la întâlnire (Pr. Nicolae Gilla – Tübingen, Prot. Marius Cristea – Bremen, Ierom. Athanasie Ulea – Chemnitz, Pr. Cătălin Soare – St. Pölten și ierod. Ioan Popoiu – Nürnberg), toți s-au bucurat de un program artistic minunat, în care s-au combinat poezia (Luciana Oprea, Andrada Bacără, Pr. Nicolae Gilla, Rodica Plășoianu) cu cântecele populare românești  (grupul de copii ATORG München, conduși de Claudia Cătană și Elena Jurca) și virtuozitatea vioarei (Luiza Antonescu, Tudor Andrei și Andrei Ciobanu), apreciate în mod deosebit de ÎPS Serafim, care a lăudat numeroasele talente pe care le au tinerii români. Focul de tabără, chitara și cântecele românești vechi și noi au încheiat o zi minunată și plină de bucurii duhovnicești și tinerești, târziu către miezul nopții.

Sfânta Liturghie duminicală a fost săvârșită de soborul de preoți prezenți la întâlnire, răspunsurile liturgice fiind date de toți cei prezenți, într-un cor al prospețimii duhovnicești. În sala de conferințe devenită biserică prin prezența creștinilor, a icoanelor, a mirosului de tămâie, a cântului bizantin și a straielor românești, Părintele Nicolae Gilla a predicat despre iubirea vrăjmașilor, care este mai ușoară atunci când fiecare se limitează pe el însuși și își dă seama de propriile neputințe. Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului a copiilor și tinerilor a fost cununa unei întâlniri aflate sub semnul bucuriei și comuniunii. La sfârșit, toți cei care au participat la Sfânta Liturghie în costume tradiționale au făcut o fotografie comună, încurajând pe toți ca în anii ce vin să facă tot mai viu portul românesc.

Pentru anul viitor sunt propuse înmulțirea activităților locale, vizitele între grupurile parohiale ATORG, precum și organizarea unei tabere de vară în țară, la mănăstirea Oașa.

Donează pentru Așezământ

                 

Programul slujbelor

Toate slujbele au loc la Așezământul Bisericesc (Kastelburgstr. 84-88, 81245 München).

Luni, Joi, Sâmbătă

08:00 - Utrenia

18:00 - Vecernia

Miercuri

08:00 - Utrenia

18:00 - Rugăciunea lui Iisus

Vineri

08:00 - Utrenia

18:00 - Sf. Maslu

Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici