Kirchenzentrum München Wir bauen gemeinsam Rumänische Orthodoxe Mitropolie  für Deutschland, Zentral- und Nordeuropa

RO | DE

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre Sfinţi şi imigranţi
 
Nepătrunse sunt lucrările lui Dumnezeu. Cine s-ar fi putut gândi la mijlocul secolului 18, când unii din mărturisitorii ortodoxiei din Transilvania erau schingiuiţi până la omorâre în temniţa de la Kufstein, în vestul Austriei, pentru că-şi apăraseră credinţa şi-şi îndemnaseră fraţii să nu o părăsească, că aceştia vor fi sfinţii patroni ai uneia din parohiile noastre ortodoxe româneşti din Austria (Zell am See); că ne vor fi modele de îmbărbătare în credinţă la care vom alerga în pelerinajul anual la Kufstein; că în cinstea Sf. Visarion Sarai, de neam sârb, sârbii ortodocşi din Kufstein vor ridica o biserică în acest loc al martiriului său? Sunt sigur că tot aşa şi noi, dacă vom trăi în credinţă, vom fi izvor de binecuvântare pentru urmaşii noştri, cu sunt şi Sfinţii Mărturisitori Ardeleni pentru noi. Dumnezeu să ne ajute să înţelegem că nu suntem aici doar în urma unor determinări istorice, sociale sau economice, ci mai ales datorită unui plan neştiut de noi al lui Dumnezeu; că modul nostru de viaţă trebuie să fie un continuu răspuns la chemarea lui Dumnezeu. + Sofian Braşoveanul
 

Spenden fürs Kirchenzentrum

                 

Gottesdienstprogramm

Alle Gottesdienste finden in dem Kirchenzentrum (Kastelburgstr. 84-88, 81245 München) statt.

Mon., Do., Sa.

08:00 - Orthos

18:00 - Vesper

Mittwoch

08:00 - Orthos

18:00 - Jesus-Gebet

Freitag

08:00 - Orthos

18:00 - Krankensalbung

Anmerkung: Es kann sein, dass es Änderungen in dem Programm gibt. Um den ganzen Monatsprogramm zu sehen, bitte gehen Sie hier