Evenimente importante pentru comunitatea românească din München cu ocazia prăznuirii Sf. Apostol Andrei şi a Zilei Naţionale a României

01.12.2011

Sfârşitul de noiembrie al anului 2011 a fost însoţit de evenimente de o deosebită importanţă şi frumuseţe pentru comunitatea românească din München.

În ajunul sărbătorii Sf. Apostol Andrei, marţi seara, 29 noiembrie, în clădirea istorică a Parlamentului Bavariei a avut loc şedinţa de constituire a Curatoriului pentru sprijinul construirii mănăstirii reşedinţă episcopală din oraşul München. Proiectul a fost iniţiat încă din anul 2004, când, la iniţiativa conducerii Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în calitate de episcop-vicar al acesteia, eram trimis să-mi stabilesc sediul în capitala bavareză, având ca una din principalele sarcini procurarea/construirea unui locaş de cult pentru românii ortodocşi din acest oraş. Hotărându-se în cele din urmă cumpărarea unui teren pe care să se construiască viitoarea reşedinţă episcopală, a cărei piatra de temelie am avut cinstea şi bucuria să fie pusă la 11 septembrie 2011 de către însuşi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi avându-se în vedere mărimea proiectului şi greutatea realizării lui, am considerat oportună înfiinţarea unui curatoriu format din personalităţi ale vieţii publice, politice şi bisericeşti, care cu autoritatea, experienţa, competenţa şi influenţa lor să sprijine realizarea proiectului nostru. Urmare a importanţei acestui proiect pentru comunitatea românească şi a faptului că el se desfăşoară sub patronajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, preşedinţia curatoriului a fost acceptată de D-na Barbara Stamm, Preşedintă a Parlamentului Bavariei. Din curatoriu fac parte personalităţi ca: Ducele Franz al Bavariei, conducătorul casei regale bavareze de Wittelsbach, Dl. Alois Glück, fost preşedinte al Parlamentului Bavariei şi actual preşedinte al Comitetului Central al Catolicilor Germani, episcopul vicar Engelbert Siebler, ca reprezentant al Arhidiocezei catolice de München şi Freising, Consilierul Michael Martin, din partea Bisericii Evanghelice Luterane din Bavaria sau Bernd Fabritius, Preşedintele Uniunii Saşilor Transilvăneni din Germania. Arhiepiscopia noastră este reprezentată în curatoriu de ÎPS Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi de semnatarul acestor rânduri şi iniţiatorul acestui curatoriu, PS Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Comunităţile ortodoxe greacă şi sârbă sunt reprezentate de preoţii lor din München, Apostolos Malamousis şi Slobodan Milunovic, care, ambii, au construit câte o biserică cu centru parohial în capitala bavareză. Dl. Stroescu Stânişoară, director emerit al postului de radio Europa Liberă, reprezintă, împreună cu alţi credincioşi din München, laicatul românesc al cărui cuvânt se doreşte auzit de către curatoriu. De o apreciere deosebită din partea curatorilor s-a bucurat faptul că proiectul are, pe lângă destinaţia sa bisericească, şi una socială şi culturală.

În ziua de 30 noiembrie, sărbătoarea Sf. Apostol Andrei, împreună cu ÎPS Mitropolit Serafim şi cu un sobor de preoţi, am săvârşit Sf. Liturghie şi slujba de Tedeum, cu ocazia Zilei Naţionale a României, la Capela Sf. Siluan din München, prilej cu care ÎPS Serafim i-a încurajat pe credincioşii prezenţi să trăiască o viaţă creştină frumoasă, construind astfel biserica vie din ei înşişi, biserică ce va constitui şi fundamentul bisericii de zid care urmează a fi ridicată în curând. În seara aceleiaşi zile, Consulatul General al României, în parteneriat cu Mitropolia Ortodoxă a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi cu Uniunea Saşilor Transilvăneni din Germania, a organizat un act festiv cu prilejul Zilei Naţionale a României. Prin bunăvoinţa şi cu participarea D-nei Barbara Stamm, Preşedinta Parlamentului, şi această festivitate deosebită ca realizare şi conţinut a avut loc tot la Parlamentul Bavariei. După ce d-na Consul General Brânduşa Predescu a amintit, între evenimentele de o însemnătate deosebită pentru comunitatea românească din cursul anului 2011, momentul punerii pietrei de temelie a bisericii reşedinţei episcopale de către Preafericitul Părinte Daniel, la 11 septembrie 2011, d-na Barbara Stamm a pus în lumină legăturile puternice dintre România şi Bavaria, vorbind însă şi despre legătura de suflet pe care o are cu România, unde sprijină mai multe proiecte sociale şi unde merge de mai multe ori pe an. Dumneaei a menţionat şi faptul că în ziua precedentă, în aceeaşi clădire a Parlamentului, avusese o altă întâlnire cu conţinut spiritual românesc, la care s-au pus bazele curatoriului pentru sprijinirea construirii bisericii din München. O alocuţiune în care a evidenţiat legăturile româno-bavareze a rostit din partea Landului bavarez ministrul secretar de stat Thomas Kreuzer, şeful cancelariei bavareze. O deosebită frumuseţe şi eleganţă a dat evenimentului recitalul artistului Mihail Horia care a interpretat la pian opere din mari clasici, între care şi George Enescu şi Franz Liszt, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 200 de ani. Festivitatea s-a încheiat cu un simpozion culinar, în timpul căruia cei prezenţi au avut posibilitatea comunicării într-un cadru destins şi cordial.

Considerăm că evenimentele la care ne-am referit sunt şi o dovadă a maturităţii şi însemnătăţii pe care comunitatea românească din Germania o dobândeşte într-o măsură tot mai mare prin contribuţia tuturor românilor care, cu responsabilitate şi demnitate, trăiesc şi activează în această ţară, dar şi o încurajare că, dacă suntem uniţi şi ne punem puterile şi talentele în slujba binelui comun, în viitor ne vom bucura cu toţii de roadele speranţelor, vieţii şi muncii noastre