Print

Ziua de 24 septembrie este în Calendarul ortodox ziua prăznuirii Cuviosului Siluan Atonitul, ocrotitorul Capelei Sf. Siluan şi al întregului Centru Bisericesc Românesc Ortodox din München. Cu prilejul acestei sărbători au fost organizate „Zilele Cuviosului Siluan Atonitul", zile de rugăciune şi întărire în credinţă, de vindecare sufletească şi trupească, de înălţare prin frumos, de prăznuire, de comuniune şi bucurie. De-a lungul acestora, Centrul Bisericesc îl va avea ca invitat de seamă pe Preacuviosul Părinte Protosincel Matei Bilauca, Stareţul Mănăstirii de la Şinca Nouă, care va aduce spre închinare racla cu o bucăţică din veşmântul Maicii Domnului (prăznuire la 2 iulie), care se păstrează în Mănăstirea de la Şinca Nouă. Prăznuirea Cuviosului Siluan ne va fi în acest an şi un prilej de meditaţie asupra importanţei mănăstirilor şi a monahismului pentru viaţa tuturor credincioşilor.

 

Programul manifestărilor de hram

 

Marţi, 24 sept., orele 09:30 – Acatistul Sf. Siluan şi Sf. Liturghie; închinare la Sf. Moaşte ale Sf. Cuvios Siluan Atonitul

 

Vineri, 27 sept., orele 18:00 – Sf. Maslu cu rugăciuni de dezlegare, săvârşite de PS Sofian Braşoveanul înconjurat de un sobor de preoţi, la Capela Sf. Siluan; cuvânt al P.C. Părinte Stareţ Matei despre „Frumuseţea vieţuirii monahale, plecând de la exemplul Cuviosului Siluan Atonitul”

 

Duminică, 29 sept., orele 10:00  –  Sf. Liturghie la Biserica Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstr. 37), cu un sobor de preoţi sub protia PS Episcop-vicar Sofian Braşoveanul, cu participarea,  P.C. Părinte Stareţ Matei Bilauca de la Mănăstirea din Şinca Nouă; în continuare închinare la bucăţica din veşmântul Maicii Domnului şi la Moaştele Sf. Ierarh Nectarie din Eghina; masa festivă, incluzând un program artistic cu o „Şezătoare românească”,  în sala parohială din Kirchenstr. 6

 

Luni, 30 sept., orele 18:00 – Vecernia cu Litie în cinstea sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului


Marți, 1 oct., orele 09:30 - Sf. Liturghie în cinstea sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului


Sunteţi aşteptaţi cu bucurie!