Print

Având în vedere iminenţa şi costurile realizării elementelor din piatră la Aşezământul nostru Bisericesc, precum şi dorinţa generală a oamenilor de a face donaţii cu destinaţii speciale, relansăm, într-o formă extinsă, acţiunea „Piatră şi trăinicie”. În cadrul acesteia se vor putea face donaţii pentru trei categorii esenţiale de lucrări: soclul, scara bisericii și pardoselile interioare.

  1. SOCLUL care va proteja în timp de intemperii şi orice acţiune de distrugere a temeliei bisericii. Înconjurând întreaga biserică, acesta se va realiza din elemente groase din piatră de travertin românesc, proiectate să reziste foarte mult în timp, asemenea vechilor ctitorii din ţară. Mai mult, soclul va avea şi rol de BANCHETĂ, iar oamenii vor putea şedea odihnindu-se şi meditând, atât în timpul slujbelor, în caz de supraaglomerare, neputinţe sau însoţind copiii jucăuşi, cât şi în afara lor, când doresc pur şi simplu să-şi tragă sufletul, să mediteze sau să vorbească cu cineva. Preţul pentru cei 100m de soclu-bancheta din travertin este de 500€/metru liniar.
  2. SCARA BISERICII va fi compusă din trepte masive din piatră de travertin românesc, unindu-se armonios cu soclul perimetral. Forma şi dimensiunile, dar şi durabilitatea materialului, vor asigura rezistenţa în timp pentru multe generaţii de creştini care vor păşi în biserică în anii ce vor urma. Preţul unui metru pătrat de scară este de 250 €.
  3. PARDOSELILE interioare vor fi realizate toate din placaj de piatră de Vratza. Durabile şi foarte frumoase ca textura, acestea vor alcătui pardoselile unicat ale bisericii precum şi cele ale trapezei, bucătăriei, treptelor şi holurilor mănăstirii, precum și ale celor din centrul comunitar-parohial. Preţul unui metru pătrat este de 350 €.

 

Preţurile includ toate cheltuielile, reprezentând planificare, infrastructura elementelor de piatră, costuri material brut, prelucrare, transport şi montaj.

Donaţii

 

Rum. Orth. Metropolie-Kirchenzentrum München

Liga Bank Regensburg

IBAN: DE76 7509 0300 0005 1307 35

BIC: GENODEF 1M05

Verwendungszweck: Kirchenbau/construcţia bisericii

Donaţii se pot face şi folosind seviciul paypal, apăsând aici, însă taxa reţinută este destul de mare, motiv din care recomandăm donarea direct pe contul indicat.

 

Pardoseli interiore

 

Scări