Print
Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) vă invită în perioada 29 septembrie-1 octombrie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Serafim și a PS Episcop Vicar Sofian Brașoveanul, la întâlnirea anuală ATORG, ce va avea loc la Freiburg. îl vom avea în mijlocul nostru pe părintele diacon Adrian Sorin Mihalache, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.
Înscrierile se fac aici. Data limită de înscriere este 01 septembrie 2017.  

Vă așteptăm pe cât mai mulți să vă bucurați și să vă folosiți de prezența părintelui printre noi!

 

Ediția de anul acesta se va desfășura în frumosul oraș-capitală a Pădurii Negre, Freiburg, landul Baden-Württemberg (BW), în perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2017.
 
Tema întâlnirii din acest an va fi „Frumusețile Creației și modul în care datele cunoașterii științifice pot fi trepte către sporirea în credință”. Ca invitat îl vom avea pe Părintele diacon lector univ. dr. Adrian Sorin Mihalache, de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
 
Pr. diac. Mihalache, pe care probabil unii dintre voi îl cunoașteți de la ITO București 2016, este doctor în filosofie, are studii de specialitate în teologie ortodoxă, matematică, fizică teoretică și psihologie. În prezent, este doctorand în Științe Medicale, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", București. Pr. diac. dr. Mihalache are, de asemenea, o vastă experiență în dialogul dintre Religie și Știință. Sperăm ca și anul acesta, alături de PS Episcop Vicar Sofian Brașoveanul, să avem bucuria de a avea prezenți la eveniment și alți invitați. Informaţii detaliate privind cazarea, transportul, modalitațile de înscriere și taxa de participare se pot găsi pe pagina:  https://www.atorg.de/intalniri-anuale-atorg/freiburg-2017/                                                                                                                                                                                              
Ne bucurăm să ne (re)întâlnim cu toţii în toamnă, să retrăim bucuria comuniunii!  
 
Organizator: Diac. Teodor Tăbuș