Print

Cu prilejul festivităţii sfinţirii crucilor destinate a fi puse pe acoperişul bisericii Aşezământului bisericesc, sâmbătă 16 martie 2019, am lansat şi acţiunea „Ferestre pentru biserică” în scopul finanţării prin donare a ferestrelor bisericii, care urmează a fi executate şi montate în perioada următoare.

Costurile totale ale ferestrelor se ridică la 60.000 EUR şi se împart după cum urmează:

4 x ferestre mari în cupolă – 6.500 EUR/buc

5 x ferestre cruce greacă – 2.300 EUR/buc

1 x fereastră altar – 2.300 EUR/buc [deja donată]

6 x ferestre laterale – 2.200 EUR/buc

2 x ferestre interioare – 2.100 EUR/buc

2 x ferestre abside laterale – 1.400 EUR/buc

Încă din 16 aprilie, a fost preluată spre donare fereastra altarului şi una din ferestrele absidelor laterale. Oferim spre donare restul ferestrelor şi adresăm mulţumirile noastre tuturor celor care se vor implica în această acţiune, contribuind şi prin aceasta la conducerea spre desăvârşire a acestei lucrări importante pentru întreaga comunitate ortodoxă românească din Germania. Fiecare fereastră poate fi preluată de una sau mai multe persoane, după dorinţă şi posibilităţi.

Donatorii pentru ferestre sunt rugaţi ca atunci când fac un virament bancar să specifice „Kirchenbau” menţionând în continuare fereastra pentru care se face donaţia.

Amintim că donatorii sumelor de la 440 EUR în sus (costul unui metru pătrat de teren şi al unei cărămizi simbolice construite) vor fi pomeniţi la sfintele slujbe în rândul ctitorilor. Donatorii unor sume mai mici vor fi şi ei consideraţi şi pomeniţi ca binefăcători; iar aceasta cât va dura biserica şi mănăstirea pe care le ridicăm împreună.

Rugându-ne lui Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toţi cei care înfăptuiesc şi susţin această lucrare, dăruindu-le toate cele de folos, sănătate şi mântuire,

Cu recunoştinţă şi binecuvântare,

Sofian Braşoveanul + Episcop vicar

Contul pentru donaţii:

Rum. Orth. Metropolie - Kirchenzentrum München
IBAN: 
DE76 7509 0300 0005 1307 35
BIC: 
GENODEF 1M05
Scopul: 
Kirchenbau / Pentru construirea bisericii