Print

Din darul lui Dumnezeu, lucrările la Aşezământ au înaintat cu bine şi în acest an, chiar dacă, din luna martie, au apărut şi unele întârzieri şi îngreunări cauzate de pandemia actuală. Temperaturile iernii din care tocmai am ieşit fiind foarte ridicate, s-a putut lucra aproape tot timpul atât la interior cât şi la exterior.

La corpurile B şi C (centru parohial şi mănăstire) s-au continuat lucrările de instalaţii electrice şi sanitare, zidărie uscată şi finisări - inclusiv montare faianţă -, lucrări finalizate în proporţie de 90%. De asemenea, la ambele corpuri s-au montat uşi şi ferestre, efectuându-se şi lucrările de finisaje din jurul lor. De asemenea s-a montat duşumeaua din lemn, respectiv parchetul în ambele corpuri, în proporţie de aproximativ două treimi.

La finele lunii ianuarie, au început lucrările de pietrărie. Mai întâi s-au placat cu piatră coridoarele etajelor superioare ale mănăstirii, iar ulterior s-a trecut la montarea plăcilor de piatră în biserică.

În Sala Crucilor, mai întâi s-au finisat rosturile dintre cărămizi, apoi au fost curăţate cărămizile, iar la începutul lunii aprilie a fost vopsit cu bronz auriu tavanul. De asemenea, s-a executat structura din beton a baptisteriului din partea vestică a Sălii Crucilor. În zilele acestea s-a început în acelaşi loc placarea cu cărămidă a duşumelei.

La exterior s-au realizat mai multe trasee de apă, apă reziduală, gaz, curent, realizându-se legăturile dintre cele trei clădiri precum şi branşamente la reţelele orăşeneşti.

Pe durata vacanţei de sărbători, deşi există restricţiile pe care le cunoaştem şi care împiedică realizarea la timp a unor lucrări, constructorii rămaşi pe şantier (33) vor continua să lucreze în toate sectoarele unde acest lucru este posibil.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru evoluţia pozitivă a acestei lucrări deosebite, care înaintează frumos, în ciuda tuturor greutăţilor. Mulţumim tuturor celor implicaţi: proiectanţi, constructori, donatori, rugători şi susţinători.

Cu recunoştinţă, bună nădejde şi binecuvântare,

Sofian Braşoveanul + Episcop-vicar