Print

Azi, 22 septembrie, Doamna Natalia Intotero Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, însoţită de o delegație de la minister precum şi de una de la Consulatul General al României din München în frunte cu Doamna Consul General Ramona Chiriac, a efectuat o vizită la Centrul nostru Bisericesc din München.

Mai întâi, delegația a participat la Sf. Liturghie, doamna Ministru având prilejul să întâlnească şi să cunoască în mod direct comunitatea noastră, după care a vizitat Aşezământul Bisericesc în construcţie în München-Aubing. Acolo, Domnia Sa a apreciat proiectul ca fiind cel mai elaborat din proiectele Bisericii Ortodoxe Române din afara Ţării, foarte armonios, practic şi cu bună măsura gândit şi executat în mod excepţional. A apreciat, de asemenea, că văzând dezvoltarea extraordinară a proiectului probabil mai mulţi oameni vor dori să şi susţină, inclusiv financiar, realizarea lui, iar odată finalizat Aşezământul va deveni un catalizator al comunităţii româneşti din Germania.

+ Sofian Braşoveanul