Print
Astăzi ne-am bucurat împreună de marele praznic al Botezului Domnului, sărbătoare a reînnoirii şi sfinţirii întregii creaţii. Mai jos câteva instantanee de la Slujba Sfinţirii Mari a Apei.
V-am purtat în rugăciune pe toţi cei care din varii motive nu aţi putut fi prezenţi. De asemenea, butelii cu Agheasmă Mare vă aşteaptă la biserică. Mâine, la sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, cât şi duminică, 9 ianuarie veţi putea primi cu toţii.
Agheasma Mare se ia pe nemâncate dimineaţa timp de opt zile de la praznicul de azi. Cei care nu aţi putut/nu veţi putea ajunge la biserică nici mâine sau duminică din motive independente de voinţa voastră, veţi putea lua Agheasma timp de opt zile din momentul în care o primiţi.
Binecuvântarea Domnului Celui Ce S-a botezat în Iordan, sfinţindu-l pe acesta, apele şi întreaga creaţie să fie cu noi cu toţi.
+ Episcopul Sofian