Print
Astăzi am avut bucuria de a săvârşi Sf. Liturghie în Parohia „Sf. Trei Ierarhi“ din Traunreut. Înfiinţată în urmă cu peste 12 ani, parohia condusă de părintele Constantin Bartok a cunoscut o dinamică deosebită. Tot mai mulţi oameni tineri, familii cu copii, s-au adăugat acestei comunităţi, pe care părintele Constantin are deosebitul dar de a o face să fie unită şi înfloritoare.
Biserica de lemn ridicată recent de comunitate i-a unit şi mai mult pe oameni şi le-a devenit şi acel „acasă” în care se bucură să Îl slăvească împreună pe Dumnezeu. Bucuria parohienilor de a fi împrenă, de a-şi aduce propriul aport la înflorirea bisericii şi comunităţii, activităţile cu copiii, păstrarea şi cultivarea tradiţiilor populare româneşti, grupul coral condus cu măiestrie de Cristian Leonte, strădania părintelui Constantin de a-i ajuta pe toţi care au nevoie de ajutor, toate acestea sunt câteva elemente ale unei vieţi parohiale înfloritoare.
Cu bucurie, apreciere şi binecuvântare,
+ Episcopul Sofian