Baptisteriul a fost gândit tocmai pentru a oferi un spaţiu în care Taina Sf. Botez săvârşită pentru cei care au trecut de vârsta prunciei să se desfășoare într-un spaţiu solemn, cald şi demn de măreţia tainei, a cărei însemnătate să fie pusă mai bine în evidenţă, exact aşa cum se practica şi în Biserica primelor veacuri creştine. Vor fi binevenite pentru a li se acorda aici Sf. Botez persoane şi din alte comunităţi, care nu au condiţii potrivite pentru botezul adulţilor la bisericile lor.
Acum, când Baptisteriul a fost pus în funcțiune, aducem încă o dată mulţumiri tuturor celor implicați în realizarea lui, de la proiectare până la finalizarea cortului, care îl face deosebit de frumos şi unic. Referitor la proiectare, menţionăm Birourile PRODID şi SPAZIO A+A din București, îndeosebi pe dl. Arhit. Dr. Matei Eugen Stoean. Constructorii care au realizat partea inferioară a Baptisteriului (bazinul) sunt firmele CONCELEX şi ARAGON București. Pentru partea superioară a lui (cortul), proiectarea a fost realizată tot de arhit. Dr. Matei Eugen Stoean, iar desenele pentru pânze de artistul Ștefan Câlția, care le-a şi oferit în dar pentru Așezământ. Cadrul metalic al cortului a fost realizat de Atelierul „ALTAX”, serigrafierea pânzelor de Atelierul „Codobatură”, pictura din cupolă de Toma Chituc, partea de croitorie de Măndel Nițu, iar patina de Arthur & Gențiana Bota. Financiar, construcţia infrastructurii a fost susţinută substanţial de asociaţia „Ausstellungshaus für christliche Kunst e.V.” din Muechen, precum şi de parohiile noastre din Dortmund, Kassel, Leipzig şi Tübingen. Partea de suprastructură a fost susținută în cea mai mare parte de Statul Român, prin intermediul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dar şi de donaţii ale credincioşilor din München şi din întreaga Arhiepiscopie.
Le mulţumim tuturor celor implicaţi în realizarea acestui Baptisteriu şi sperăm ca el să devină, cu timpul, un topos al răspândirii Veștii celei Bune a Mântuirii în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, şi al lucrării în slujba acestei Mântuiri.
Cu recunoştinţă şi bucurie,
+ Episcopul Sofian











