CENTRUL BISERICESC ROMÂN ORTODOX MÜNCHEN

Selectați limba dvs

Sâmbătă 19 noiembrie 2016, la orele 1800, avem bucuria de a vă invita la Capela Sf. Siluan Atonitul, de pe Paul-Heyse-Str. 19. Acolo vom săvârşi mai întâi slujba Vecerniei, după care Diaconul Dr. Vasilj Felmy, cunoscut în calitatea sa de fost Profesor de istorie şi teologie a Răsăritului creştin la Universitatea din Erlangen cu numele de Karl Christian Felmy, va conferenţia pe tema: Participarea activă a Poporului lui Dumnezeu la Sf. Liturghie. În continuarea expunerii se va purta un dialog pe marginea celor discutate. Atât conferinţa cât şi dialogul vor avea loc în limba germană.

Am fost pentru cîteva zile în Germania şi am aflat detalii despre un proiect al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. E vorba de construcţia unui Aşezămînt Bisericesc în oraşul München, după ce, vreme de mai mulţi ani, s-au căutat soluţii potrivite pentru a ctitori o mănăstire-reşedinţă episcopală, în slujba românilor stabiliţi (sau în trecere) prin Germania (numai în München sînt, acum, peste 20.000).

Citeste mai mult: adev.ro/oetc3c