Donează pentru Așezământ                                                         

Beneficiar: Rum. Orth. Metropolie - Kirchenzentrum München
IBAN: 
DE76 7509 0300 0005 1307 35
BIC: 
GENODEF 1M05
Scopul: 
Kirchenbau / Pentru construirea bisericii

Cont în România ...

Sâmbătă, 4 iulie, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Germaniei Austriei și Luxemburgului, a săvârșit slujba Vecerniei pe terenul din Aubing, unde urmează să înceapă construcția noului Așezământ Bisericesc. Alături de el s-au aflat credincioșii din cadrul comunității, care au venit împreună cu prietenii și copiii pentru a aduce laudă lui Dumnezeu și a se ruga laolaltă pentru ajutor la planul de construcție al noii biserici. După terminare slujbei, Preasfințitul Părinte Sofian a stropit cu apă sfințită întreg terenul, fiind urmat îndeaproape de alaiul de credincioși, pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. 

Cu această ocazie, cei prezenți au putut admira și noua machetă a Așezământului Bisericesc Român Ortodox și au aflat ultimele noutăți despre stadiul pregătirilor lucrărilor de construcție. În acest moment, proiectul așteaptă încă aprobarea din partea autorităților locale.

Cei prezenți au primit la final apă și dulciuri și s-au arătat încântați de ocazia de a se întâlni și a se ruga împreună în aer liber, iar copiii s-au bucurat de vremea frumoasă și de terenurile de joacă din apropiere.


  • DSC_8485_low_768px
  • DSC_8486_low_768px
  • DSC_8487_low_768px
  • DSC_8488_low_768px
  • DSC_8489_low_768px
  • DSC_8490_low_768px
  • DSC_8493_low_768px
  • DSC_8496_low_768px
  • DSC_8501_low_768px
  • DSC_8503_low_768px
  • DSC_8505_low_768px
  • DSC_8507_low_768px
  • DSC_8510_low_768px
  • DSC_8515_low_768px
  • DSC_8516_low_768px
  • P1140605_768px
  • P1140610_768px
  • P1140644_768px