Centrul Bisericesc Munchen  Rumänische Orthodoxe Metropolie für Deutschland, Zentral- und Nordeuropa

RO | DE

Ţinând seama de rezultatele de până acum ale acţiunii celor 10.000 precum şi de nevoia de a câştiga cât mai mulţi susţinători pentru construirea Aşezământului, am hotărât extinderea acesteia în mai multe etape. Următoarea etapă va cuprinde intervalul de timp 17 august - 16 octombrie 2018 şi va avea ca scop strângerea sumei de 230.000 €, reprezentând finanţarea mansardei şi acoperişului mănăstirii. Ne dorim implicarea cât mai multor donatori noi, pentru ca povara să nu cadă tot pe umerii celor care au donat şi până acum.

Vă mulțumim tuturor celor care, până acum, v-ați implicat atât financiar, cât și cu sufletul, în acest proiect. Ne bucurăm să ne fiți alături și în acțiuniile viitoare. Este foarte important, însă, și să răspândiți această ştire, să vorbiți cunoscuților despre proiect, străduindu-vă să-i determinați şi pe alţii să ni se alăture. În acest an al centenarului Unirii, dorim să ne unim şi noi, 10.000 de credincioși, pentru a crea un loc al regăsirii sufletului nostru, un loc de cultivare a identităţii şi unităţii noastre.

Vom face acest lucru cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi cu conştiinţa că prin raportare la El ne găsim calea şi sensul în viaţă, cât şi modul corect de înţelegere a realităţii şi de raportare la semeni, că El binecuvintează, nu pasivitatea, ci implicarea şi munca noastră.

Cu mulţumiri, nădejde şi binecuvântare,

Sofian Braşoveanul + Episcop-vicar

Programul slujbelor

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München), de la ora 10:00.

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Luni, Joi, Sâmbătă

08:00 - Utrenia

18:00 - Vecernia

Miercuri

08:00 - Utrenia

18:00 - Rugăciunea lui Iisus

Vineri

08:00 - Utrenia

18:00 - Sf. Maslu

Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici