Centrul Bisericesc Munchen  Rumänische Orthodoxe Metropolie für Deutschland, Zentral- und Nordeuropa

RO | DE

 

Părinți din CBROM, în excursie cu copiii la Zoo (2015)

Motto-ul nostru: Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri : în primul rând puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune - Sfântul Paisie Aghioritul

Ce? Datorită provocarilor cotidiene la care suntem supuși cu toții, dar mai ales cei care ne asumăm calitatea și responsabilitatea de părinți și educatori, Preasfințitul Sofian a considerat oportună inițierea unei noi pagini pe situl nostru. Această pagină va fi scrisă de părinți pentru părinți. Vom încerca să abordăm teme cât mai variate și mai interesante, de la „Cum să se comporte copiii la Sfânta Liturghie” până la problemele cele mai grave și mai dureroase ale timpului nostru, cum ar fi teoria genului sau educația sexuală completă. Nu ne propunem să epuizăm toate aceste subiecte ci doar să vă ridicăm semne de întrebare și pe cât putem, dacă putem, să vă oferim soluții. Pentru a afla activitățile pe care le avem cu copiii, vă rugăm să mergeți aici. Contact. Ne puteți scrie la adresele de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (Claudia Catană - în calitate de părinte) sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (Carmen Cârlan - în calitate de tânără atorgistă, mai aproape de nevoile adolescenților/tinerilor) sau puteți întreba, duminica, la biserică de una din noi două, spre a ne cunoaște personal.

 

Teme propuse


Referendumul,

momentul introspecției

 

 

 

 

Mă pregăteam să vă împărtășesc câte ceva despre întâlnirile ATORG când, peste noi, a venit durerea rezultatului referendumului.

Este greu să scrii despre bucurie, adică despre ATORG, cu lacrimi în ochi și jale în suflet. Este greu să le spui copiilor tăi din ce neam de creștini ne tragem noi, când istoria a trecut, din nou, pe lângă noi.

Referendumul a fost, cu adevărat, un cutremur pentru societatea românească, un eveniment marcant, de care ne vom mai aminti. A fost o furtună și pentru fiecare dintre noi. După ce trece furtuna însă, atmosfera se primenește și soarele strălucește parcă mai tare. Ca să fie așa și în sufletele noastre, avem nevoie acum, după ce totul a trecut, să ne ațintim privirea spre interiorul nostru. Trebuie să analizăm cu maximă luciditate implicarea noastră, reacția noastră, a fiecăruia, în ceea ce a fost campania anterioară votului.

O întrebare simplă, este următoarea: cât de ușor sau cât de greu ne-a fost, fiecăruia în parte, să ascultăm de glasul Bisericii? Am avut încredere, din prima clipă, că Biserica prin Patriarhul și ierarhii ei, are deplină și totală dreptate? Sau ne-am cam codit? Răspunsul, cât se poate de sincer, este foarte important. Este important dacă vrem ca văzduhul inimii noastre să se curățească de niște lucruri pe care le ascundem, de multe ori, chiar și de noi înșine.

Acest răspuns este un act indicator care ne arată, fără tăgadă, spre ce se înclină mai mult sufletul nostru. Pe de o parte a fost glasul Bisericii, simplu și curat : „Noi ierarhii vă îndemnăm” și pe cealaltă parte au fost multe, multe, alte glasuri, din internet (Facebook, situri „de încredere”), de la televiziuni „bune” șamd., care ne-au spus, și ne-au spus, și iar ne-au spus. Atât de multe că ne-au zăpăcit. Concluzia lor însă, indiferent de raționamentul urmat, era una și aceeași: referendumul nu e bun, nu trebuie să mergem. Problema nu este numai ce ne-au spus, problema este și cine sunt cei ce ne-au spus! Ne-au spus-o cei cu care noi avem o legătură veche, cei pe care i-am crezut de atâtea și atâtea ori. Prin ochii lor noi am privit lumea și pe nesimțite parcă judecățile lor, noi, le-am făcut ale noastre. Ce dacă uneori sunt atât de violente, ce dacă ne îndeamnă să urâm. Avem justificările gata pregătite, avem chiar argumente creștine.

Aceste „glasuri” competente ne vorbesc de multă vreme despre politică, despre ceea ce se întâmplă în România și în lume, despre cum să ne creștem copiii, despre ce e important și ce nu. Par glasuri extrem de avizate, oneste, drepte! Ne-am obișnuit atât de mult cu aceste voci atoat-știutoare încât am ajuns să ne confundăm cu ele. Nu le-am cerut niciodată să se prezinte, nu le-am cercetat niciodată mai în amănunt.

Dar iată că Domnul nu ne-a lăsat în neștiință și a cerut „glasurilor” să-și dea jos măștile și să se identifice. Acum, la acest referendum, a fost momentul adevărului, căci a fost momentul confruntării tuturor acestor „glasuri” cu cel al lui Hristos. Să nu ne amăgim, Domnul vorbește clar prin Biserica Sa. Opoziția fățișă a tuturor acestor voci față de glasul Bisericii arată clar cine este în spatele lor!

Din fericire cei mai mulți dintre noi am lăsat până la urmă mintea noastră deoparte și am ascultat de „mintea” Bisericii. Mintea Bisericii e mintea lui Hristos! Cei mai mulți, dar nu toți. Aceasta este o mare tristețe.

Lucrurile au fost foarte simple. Alegerea era în fața noastră! Gândiți-vă numai: în ce moment istoric a mai cerut Biserica „cu glas mare” ceva fiilor ei? Cred că niciodată. Când au mai coborât călugării din munți să voteze? Cred ca niciodată. Când ne-au mai îndemnat toți ierarhii să facem ceva? De asemenea niciodată. Toate aceste evenimente extraordinare ar fi trebuit să ne facă, întâi pe noi, cei ce mergem la Biserică, să nu avem nicio ezitare. Noi, cei care mai avem și tangență cu adevărul urât al educației sexuale!

Așa am făcut oare? Am acționat toți ca unul fără să stăm pe gânduri?

Fiecare dintre noi va da răspuns în fața Celui care ne „cunoaște inimile și rărunchii”. Ce am făcut, am făcut, pocăința și spovedania ne vor spăla greșelile, desigur dacă ni le vom recunoaște. Mai este însă încă un lucru extrem de important: ce vom face de acum înainte! Dacă ne-am aplecat mintea spre aceste voci, cred că e timpul să ne trezim. E timpul să cerem cu lacrimi de la Dumnezeu să ne dea, în aceste ”zile înșelătoare”, darul deosebirii duhurilor, al discernământului, ca nu cumva neavându-l, să ne lăsăm vreodată înșelați. Acum a fost simplu, vocea Bisericii vs alte voci, și noi tot ne-am poticnit. Data viitoare poate nu va mai fi chiar atât de evident...

 


Sfântul Voievod Ștefan cel Mare: Să educăm un lider sau un om de caracter?

 

 

 

 

Dorința de a fi lider este poate una dintre dorințele cele mai mari, dar și mai bine ascunse ale omului modern. De multe ori ni se pare că „cei de sus” nu fac bine, nu fac destul, nu sunt buni, așa cum, desigur, am putea fi noi. Acestă dorință este de multe ori născută dintr-o dezamăgire legitimă în ceea ce-i privește pe cei ce ne conduc, însă, de multe ori, în aceste aprecieri este amestecată invidia și dorința, mai mult sau mai puțin ascunsă, de a le lua locul. Totul încununat cu supraaprecierea pe care o acordăm propriei noastre persoane. Și dacă noi nu am reușit să ajungem într-o poziție de conducere, măcar copiii noștri să reușească! Așa gândim de multe ori, mai mult sau mai puțin conștient. Acesta este unul dintre motivele nespuse pentru care subiectul creşterii şi educării unui lider preocupă un număr atât important de părinți. O simplă căutare pe internet este edificatoare în sensul demonstrării acestei preocupări. Numărul mare de articole, cărţi sau situri cu sfaturi ale specialiștilor în ledearship, (vezi aici sau aici) demonstrează acest lucru.

Întrebarea care se pune este: ce ne dorim noi, ca părinți, să realizeze copilul nostru? Ne dorim să facem din el un om de succes, în sensul lumesc, unde de multe ori „calitățile” dorite sunt: minciuna, lipsa de empatie, cinismul, lașitatea, lingușeala etc. Sau ne dorim să creştem un copil cu un caracter puternic, în care să strălucească virtuțile „demodate” ca: iubirea, hărnicia, sinceritatea îmbinată cu delicatețea, modestia, curajul îmbinat cu blândețea, mărinimia, dragostea de adevăr, demnitatea și discernmântul. Un copil care, devenit adult, să discearnă responsabil între „a fi” și „a avea”.

Aceasta este întrebarea la care trebuie să dăm un răspuns conștient fiecare dintre noi. Conștient și asumat căci, cultivarea tuturor acestor virtuți, implică efort și jertfă din partea noastră. Efort, deoarece societatea de consum în care trăim nu ne ajută, și jertfă, deoarece și noi trebuie să ne trăim viața în conformitate cu aceste virtuți. Sfatul Sfântului Nectarie, contemporan cu noi, și deci cunoscând bine încercările cu care ne confruntăm, este unul simplu: „Vreți să nu aveți probleme cu copiii voștri: fiți sfinți!”. Acest lucru nu trebuie nicidecum să ne sperie, ci să ne motiveze în a-L avea mereu pe Dumnezeu ca sprijin, ajutor și călăuzitor al vieții noastre și a copiilor noștri.

Situl doxologia, printr-un material video inspirat, ne arată cum ar trebui să fie un lider creștin. Deci, dacă vrem să aflăm cum să ne educăm copiii astfel încât să fie buni conducători, este suficient să aruncăm o privire în istoria noastră sau în istoria Bisericii. De aici se remarcă, de departe, exemplul luminos al voievodului Ștefan cel Mare, despre care Mircea Eliade spunea că este „cel mai mare conducător român cunoscut vreodată”.

Privind la viața marelui domnitor și la realizările acestuia ne întrebăm: oare ce fel de educație a primit Sfântul Voievod Ștefan cel Mare astfel încât a reușit să fie un conducător extraordinar, „de mare succes”, cum ar spune omul modern? Viața sa constituie un exemplu. Să ne gândim puțin care au fost cele mai mari calități ale sale. Ce să punem oare pe primul loc: credința, curajul, dragostea de neam, milostenia, blândețea, fermitatea, smerenia, înțelepciunea? Ce putem să răspunem, decât că marele domnitor le-a întrunit pe toate, și nu oricum, ci la modul superlativ și că toate acestea s-au împletit și completat atât de frumos în personalitatea domnitorului. Poporul a țesut legende din viața marelui voievod, legende care ne-au rămas până în ziua de azi. Prin aceste legende poporul, prin scriitorii și poeții săi, a intuit atât cum a fost copilul Ștefan („Stejarul din Borzești”), cât și rolul pe care o mamă îl are în educația fiului său (Muma lui Ștefan cel Mare - Dimitrie Bolintineanu), dar și taina vieții marelui voievod și sursa „puterii” sale (Daniil Sihastru - Dimitrie Bolintinenu).

Răspunsul la întrebarea retorică de mai sus, ce fel de educație a primit oare Sfântul Voievod de a fost un conducător atât de mare și în același timp atât de iubit, este unul simplu și la îndemâna oricui: o educație creștină. Educația creștină este o educație axată pe cultivarea virtuților. De la Sfântul Ioan Gură de Aur aflăm exact ce trebuie să facem pentru a cultiva în copiii noștri aceste virtuți. Iată cîteva sugestii în acest sens:

  • Să-l învățăm să sufere în liniște nedreptatea când aceasta este îndreptată asupra lui, însă, atunci când altul este nedreptățit să reacționeze curajos, păstrând „măsura cuvenită”.
  • Copilul nu trebuie să fie nici bleg, nici sălbatic, ci să fie puternic și blând.
  • Să-l învățăm să suporte orice pagubă, fără a se supăra.  
  • Dacă strică sau pierde ceva, să nu-i cumpărăm imediat acel lucru, ci să învețe să aștepte.
  • Să nu simtă dezgust față de nimeni. Să nu-i permitem să râdă de cei necăjiți sau diferiți de el.
  • Să-i respecte pe toți oamenii, dar mai ales pe părinți, profesori, educatori, oameni mai în vârstă.
  • Să nu se supere atunci când altul este evidențiat, lăudat.
  • Să înțeleagă corect, în lumina virtuților, că mai bine este „să nu te crezi și să fii” decât „să te crezi și să nu fii”.

 

Sfântul Ioan Gură de Aur încheie atât de frumos: „Înmuiați prin aceste mijloace mânia copilului, ca să dea naștere la gânduri potolite și blânde. Probabil că de astfel de „antrenamente” a avut parte și Sfântul Ștefan cel Mare în copilăria sa.

Să mulțumim lui Dumnezeu că din neamul nostru a ridicat un conducător luminat, un apărător al creștinatății, un sfânt! Să-i acordăm cinstirea cuvenită, povestind copiilor noștri despre viața sa. Să mergem în pelerinaj la Putna „Ierusalim al neamului românesc” și să ne închinăm la sfântul său mormânt, „altarul conştiinţei naţionale”, așa cum bine observa un alt martir al neamului românesc Mihai Eminescu. Să ne rugăm cu smerenie și nădejde în ajutorul său. „Sfinte Ștefan al Moldovei, ajută-ne pe noi, toți cei ce ne-am învrednicit a fi părinți în aceste vremuri înșelătoare, să nu ne pierdem credința, dragostea de neam și copiii. Ajută-ne, ca din rândurile noastre, Domnul să ridice la vremea cuvenită, conducători vrednici și înțelepți asemenea ție!” Amin.

 


Familia creștină - Izvor de sfințenie

 

 

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie 2018) și al Duminicii Părinților și Copiilor (3 iunie 2018), Preasfințitul Sofian Brașoveanul a transmis un mesaj copiilor și părinților din eparhie, totodată făcând trimitere la Cuvântul trimis de Preafericitul Daniel.

Copiii sunt binecuvântarea şi darul lui Dumnezeu pentru noi, bucuria părinţilor şi bunicilor şi viitorul nostru al tuturor. Ceea ce sădim în sufletul lor la vârsta copilăriei, aceasta va fi esenţa vieţii generaţiei care ne va urma. Prin copii fiecare părinte contribuie pe mai departe, după moartea lui, la modul în care se dezvoltă umanitatea. Părintele Stăniloae spunea că putem vorbi de un neam atunci când părintele, privind în ochii copilului, vede viitorul, urmaşii şi când copilul, privind în ochii tatălui, îşi vede strămoşii.

Tocmai de acea s-a hotărât de către Sf. Sinod, în anul 2009, ca în prima duminică după 1 iunie, când este ziua copilului, să se sărbătorească duminica părinţilor şi a copiilor. Sărbătorirea aceasta trebuie să fie una orientată spre viitor prin asumarea cu responsabilitate a trecutului şi a prezentului. Să ne dăruiască Dumnezeu înţelepciunea şi tăria să educăm copiii pentru a trăi o viaţă cu sens, să le sădim în inimă adevărul despre viaţă şi nu false valori, dragostea de Dumnezeu şi de oameni. A sărbători părinţii şi copiii cu adevărat înseamnă a lupta pentru ca sufletul copiilor să nu fie malformat, intoxicat cu false valori, înseamnă a face tot posibilul să avem un cadru în care ei să poată creşte sănătoşi cu mintea, cu sufletul şi cu trupul.

Participarea la referendumul pentru susţinerea familiei, aşa cum a lăsat-o şi cum ştim că o binecuvintează Dumnezeu, aşa cum ea poate oferi viitor umanităţii, o consider, în contextul actual, o datorie a fiecărui creştin. Trebuie să facem tot ce ţine de noi. Iar acolo unde puterile noastre sunt limitate, ne rugăm lui Dumnezeu să intervină el cu puterea, înţelepciunea şi iubirea Lui.

Binecuvintează, Doamne, copiii pe care Tu îi aduci în lume prin părinţi, să-şi înţeleagă şi împlinească chemarea fiecăruia dintre ei. Binecuvântează-i pe părinţi, ca, înţelegând ei chemarea lor, să-şi poată călăuzi copiii spre Tine, Calea, Adevărul şi Viaţa.

† Sofian Braşoveanul

Cunoașterea situației reale a familiei creștine din zilele noastre și înțelegerea profundă a vocației sale spirituale sunt priorități ale lucrării misionare a Bisericii în societate. În acest sens, în anul 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit ca prima duminică după ziua de 1 iunie să fie dedicată Părinţilor şi Copiilor. Mai multe ...

† Daniel


Pomenirea Dreptului Iov, mult răbdătorul.

Despre cum educăm băieţii sau despre arta pierdută de a fi gentelman

 

 


„Cea mai scumpă comoară pentru om este munca” (Pilde 12,27). Dreptului Iov îi este dedicată o Carte a Vechiului Testament. În aceasta se pune accentul pe răbdarea şi credinţa lui Iov, însă cititorul trebuie să înţeleagă singur din cele relatate că Iov mai avea o mare virtute: hărnicia. Viaţa lui Iov, atât înainte cât şi după ispitirea îngăduită de Dumnezeu asupra lui, a fost cea a unui om extrem de harnic şi cu o mare capacitate de chivernisire a bunurilor materiale. Să nu ne închipuim că bogăţia i-a căzut din cer. Nu. Dumnezeu a binecuvântat eforturile întreprinse de Iov, a binecuvântat munca lui.

În mijlocul societăţii de consum actuale şi sub asediul tehnicii digitale asupra copiilor imediat ce au deschis ochii în această lume, dar şi din dorinţa părinţilor de a-şi scuti copiii de efort şi a le crea condiţii de viaţă cât mai confortabile, copiii sunt adeseori malformaţi. În lumea noastră înţelepciunea biblică, conform căreia „cea mai scumpă comoară pentru om este munca”, ar trebui reevaluată. Părinţii, cu toată dorinţa lor de a le uşura viaţa copiilor, ar trebui să nu uite să-i educe şi spre înţelegerea şi practicarea valorilor în viaţă, munca fiind una din ele.

Exerciţiul preluării de responsabilităţi în familie, în casă, şi al împlinirii cu conştiinciozitate a acestora, educarea conştiinţei copilului în sensul că şi el trebuie să uşureze sarcinile părinţilor, ale celorlalţi membri ai familiei, să se implice din dragoste, nu să aştepte să-i vină totul de-a gata de la ceilalţi, faptul de a se comporta cu respect faţă de cei mai în vârstă, faţă de părinţi, de autorităţi, de învăţători şi profesori, sunt pietre fundamentale pentru o dezvoltare sufletească armonioasă a copiilor şi adolescenţilor. Şi toate acestea trebuie cultivate conştient şi consecvent de părinţii, care bineînţeles trebuie să trăiască mai întâi ei conform cu aceste valori.

O poezie a lui Vasile Militaru, Crâmpeie de înțelepciune pentru distinșii părinți, oglindeşte foarte bine lucrurile:

Pe copil sa-l tii în frâne
De-l vrei om la toti sa placa.
Nu-l lasa orice sa-ngâne,
Nu-l lasa orice sa faca
Nu-l lasa dupa placerea-i
Unde vrea el sa se duca …
Din acelasi lemn se face,
Si icoana si maciuca.
Înainte-i stau deschise
Doua cai sub largul hau;
Una duce catre bine,
Alta duce catre rau.
Grea e pururea si suie
Tot la deal întâia cale;
Cea de-a doua e usoara:
Merge pururea la vale;
Si-i de-ajuns putin s-aluneci
Pe alunecosu-i prund
Ca sa cazi pe vesnicie
În prapastia fara fund.
De esti domn sau de esti rege
De esti sluga ori stapân
Numai fapta te arata
De esti rau sau de esti bun.

† Sofian Braşoveanul

Cunoaștem cu toții modul în care relațiile interumane s-au schimbat cu repeziciune în timpul anilor. Relațiile interumane, în general, dar mai ales relațiile dintre băieți și fete s-au schimbat radical ca urmare a revoluției sexuale și a emancipării femeilor. Și nu în bine.

Cel mai îngrijorător este faptul că băieții, care vor deveni curând bărbați, nu mai vor să-și mai asume nici un fel de responsabilitate. Nu vor să mai întemeieze o famile, să aibă copii. Aceste aspecte extrem de îngrijorătoare au fost observate deja în America, psihologii trăgând serioase semnale de alarmă în acest sens. Vorbim despre generația fulgilor de nea: „Tinerii nu se maturizează, nu pot intra pe piața muncii, nu pot întemeia familii, nu pot deveni parinți responsabili, capabili de a aduce pe lume și a crește generațiile care să le ia locul. Generatia snowflakes trăiește într-o lume a fanteziei, o lume ireală, într-un clăbuc de săpun al iluziilor, fabricându-și propria lume utopică.” Mai multe aici

Psihologul Paul Zimbardo avertizează și el cu maximă seriozitate: băieții eșuează! Mai des și mai grav decât fetele. Dragi părinți, priviți și citiți cu atenție avertismentul omului de știință care vede generații întregi de băieți scufundându-se în dependențele distrugătoare de pornografie sau de jocuri pe calculator.

Vinovații principali: părinții! Dureros dar adevărat. Să învățăm din greșelile altora. Principalele greșeli educaționale: răsfățul, neimpunerea unor limite clare, acceptarea tuturor dorințelor copilului care nu este învățat să fie refuzat, care nu știe să-și controleze propriile emoții, care cere și i se dă (totul, imediat, fără niciun efort). Și altele pe care nădăjduim să le analizăm și mai detaliat (acces nelimitat la tehnologie, tabletă, internet, televizor, jocuri). Toate aceste greșeli ce ni se par minore la început pot avea consecințe dramatice în viața copiilor noștri.

Ce putem face?

  • Să ajutăm copiii să redescopere frumusețea pierdută a copilăriei cu jocurile ei simple. Să-i lăsăm să se urce în copaci, să-și murdărească hainele în noroi, să umble desculți, să se ude, fără a-i cicăli sau certa că o fac;
  • Să nu le oferim tot timpul ceva de făcut, să-i lăsăm să se „plictisească”. În acest fel se vor învăța mai târziu să gestioneze acest lucru altfel vor avea nevoie mereu și mereu de alte experiențe, jucării, etc, vor fi mereu în căutare de a face ceva „distactiv”;
  • Un alt aspect important de semnalat: limbajul interior, reflexiv, se dezvoltă numai atunci când creierul nu este bruiat cu alți stimuli exteriori, inclusiv muzica. Deci, dacă vrem să creștem adulți capabili de analiză și autoanaliză, să-i învățăm ce este liniștea.
  • Să încurajăm prieteniile frumoase, să le acordăm libertatea de a se juca, certa, împăca;
  • Să nu uităm că băieții au preferințe speciale atât ca jocuri cât și ca jucării, să respectăm acest lucru;
  • Să avem grijă la formele de eroism sau anti-eroism propuse de cultura cinematografică contemporană. Dacă nu vom reuși să-i ținem departe de filme (este vorba despre copiii mai mari 10-14 ani), atunci mai bine să vizionăm și să comentăm împreună ceea ce vedem explicându-le și binele și răul;
  • Să le explicăm băieților ce este cavalerismul (să știe să ofere o floare, să danseze - psihologul Paul Zimbardo insistă chiar asupra importanței acestui aspect, să ocrotească) și de ce este important (a-ți domina propriile porniri urâte ca răutatea sau mânia dar și instincte ca foamea, setea, acesta fiind semnul adevăratei bărbății și nu violența sub orice formă ar fi ea verbală, fizică sau psihică). În acest sens vă recomandăm acest articol care explică de ce este necesar să-i învățăm pe băieți toate aceste lucruri.
  • La vârsta potrivită să le oferim exemple de cavalerism în cărți sau chiar în filme deosebite (de ce nu anumite filme „retro”);
  • Să îi învățăm să fie politicoși (foarte important să cunoască bunele maniere atât pentru fete cât și pentru băieți), generoși, blânzi, buni dar și curajoși;
  • Să-i încurajăm să fie atenți în jurul lor, la frumusețe dar și la suferință;
  • Să le acordăm copiilor timp, din timpul nostru. Să stăm de vorbă cu ei, să le ascultăm necazurile, să simtă că le suntem alături și îi ajutăm atunci când au probleme.

 

În concluzie, dragi părinți, bunici, educatori, să încercăm să le ajutăm pe fetele noastre să redescopere adevărata feminitate, frumusețea ce vine din interior, iar pe băieții noștri adevărata bărbăție, biruința asupra propriului egoism.



Duminica mironosițelor. Cum educăm fetele și nu numai ...

 

 

Femeile Mironosiţe au fost femei din poporul evreu, care au crezut în Cuvântul propovăduit de Domnul Iisus Hristos, în Vestea cea Bună pe care El o aducea lumii. Au crezut în Predica şi în Persoana Lui şi, crezând, au trăit şi acţionat în consecinţă. L-au însoţit pe unde mergea şi i-au devenit colaboratoare. În timpul pătimirilor şi morţii Lui i-au stat aproape cu mult devotament, iar ulterior au căutat să împlinească, în ciuda unor condiţii vitrege, chiar periculoase pentru viaţa lor, ca ultim gest de cinstire, întregul ritual al îmbălsămării şi înmormântării Domnului. Aşa au ajuns să primească înaintea Apostolilor Vestea Învierii pe care s-au grăbit să o împărtăşească acestora şi altora, cu multă bucurie, cu cutremur interior şi entuziasm. Astfel, din slujitoare devotate au devenit propovăduitoare curajoase, din mironosiţe vestitoare ale Învierii.

Femeile Mironosiţe sunt expresia a ceea ce lucrează credinţa vie şi iubirea dăruitoare de sine în omul credincios, în femeia credincioasă, în cazul nostru. Ele sunt şi un exemplu pentru toate femeile, ca şi pentru toţi oamenii, în sensul că o viaţă trăită prin credinţă şi asumată în iubire jertfelnică îşi va găsi rostul şi împlinirea într-un mod care depăşeşte puterile omeneşti de prevedere. Dumnezeu este Cel care primeşte, binecuvântează şi face înmiit roditor ceea ce omul oferă, făcând ca rodul să fie imposibil de estimat.

Tot aşa stau lucrurile şi referitor la educaţie, în condiţiile noastre de viaţă destul de complexe şi, adeseori, potrivnice. Cred că, pe lângă tot efortul de a da o educaţie cât mai bună copiilor, este capital faptul ca mamele, părinţii să trăiască o viaţă de dăruire de sine prin credinţă. Dragostea de Dumnezeu a părinţilor, devotamentul mamelor lor, hărnicia şi dăruirea de sine a acestora, nobleţea evlaviei sunt mai puternice decât toate stările de lucruri negative din jur. Şi, ca omagiu adus mamelor noastre şi dovadă a celor spuse mai înainte, pot să vă spun că toată propaganda atee, materialist-ştiinţifică, anti-tradiţională pe care am primit-o la şcoală şi liceu, n-au avut nici o putere în faţa credinţei şi vieţii mamei mele, a părinţilor, a oamenilor credincioşi în mijlocul cărora am trăit. Deci, credeţi şi trăiţi prin credinţă şi nu vă temeţi! Restul este în puterea lui Dumnezeu.

 † Sofian Brașoveanul

Cineva spunea că Dumnezeu ne-a făcut un mare dar, acela de a ne ocupa noi înșine de educația copiilor noștri. Ce bucurie dar și ce responsabilitate. Misiunea pare mai grea ca niciodată. La o privire superficială s-ar putea spune că a educa o fată este mai ușor decât a educa un băiat. Nu este însă deloc așa. Pentru început vă propunem să luați aminte la o serie de scrieri ale Sfântului Paisie despre cauzele eșecului în educația tinerilor, fete și băieți deopotrivă. Vă facem atenți de această dată doar la unul dintre multele „duhuri” ce bântuie lumea contemporană: duhul comodității. Foarte periculos prin faptul că, oferind totul, pe tavă, copiilor noștri îi lipsim puterea de a lupta și le cultivăm egoismul. Presfințitul Sofian, ne-a făcut și el atenți asupra acestui aspect - Tot apăsând pe un buton și primind în acest fel, apa, lumina, și altele, copiii vor crede că așa se face și că totul se obține în viață cu cea mai mare ușurință. Mai târziu vor vrea ca și ceilalți oameni să răspundă tot în acest fel la comenzile lor și vor fi profund decepționați când vor vedea că nu este așa, sau vor fi total neadaptați, ajungând uneori tiranici în a-și impune punctul de vedere. Comoditatea, egoismul și iubirea de sine le vor face pe viitoarele soții și mămici să se acomodeze foarte greu acestor sarcini, pe care le vor îndeplini cu mare greutate sau nu vor mai putea face față deloc. Armele de luptă împotriva acestui duh sunt reprezentate de cultivarea virtuților opuse. Să cultivăm deci în fetele noastre cumpătarea, generozitatea, voința, hărnicia. Să le încurajăm să ne ajute, după puteri, la treburile gospodărești și astfel să realizeze dificultatea și munca ce stă în spatele fiecărui lucru dar și bucuria pe care o primești după ce ai făcut ceva bine. Să fim atenți la lucrurile mici pentru ca, mai târziu, copiii noștri să le poată păzi pe cele mari.

Câteva sugestii deci :

  • Trebuie deci să fim atenți la ce jucării cumpărăm copiilor noștri, ce cărți citesc, ce desene animate privesc. Anumite jucării cum ar fi păpușile Barbie, cometice și bijuterii așa zis pentru copii, le fac pe fete să se identifice cu un fals ideal de frumusețe, de femeie-obiect. Atenție și la un alt duh periculos care este duhul modei. Articolele vestimentare pentru fetițe, nu mai sunt deloc potrivite vârstei lor. Hipersexualizarea și erotizarea fetițelor le transformă pe acestea în viitoare victime ale societății de consum căci, vor deveni adolescente și apoi femei mature, amatoare de obiecte ale industriei cosmetice. Dar și mai rău, le vor infuența comportamentul cu băieții, căci ele însele se vor identifica drept femei de consum, obiecte-sexuale. Acest comportament este indus la început de aceste jucării, apoi de cultura muzicala pop, cu idolii lor cum ar fi Miles Cirus sau Lady Gaga (poate nu mai sunt de actualitate), și de filmele de pe Disney Channel care vor influența modul lor de a fi.
  • O posibilă soluție ar fi să le oferim fetelor alte modele, modele frumoase, adevărate care sunt la îndemâna noastră și anume tinerele din parohiile noastre. Desigur modele noastre creștine vor fi mereu Sfintele Femei iar modelul absolut feminin este însăși Maica Domnului. Doar că, de multe ori fetele, mai ales la vărsta adolescenței, au tendința de a refuza discursurile noastre care par prea moralizatoare, mai ales când vin din partea mamelor. Însă un exemplu cald și frumos de tânără care trăiește o viață activă în Biserică are mai multe șanse de reușită. Deci, prin implicarea tinerelor din ATORG în activitățile cu cei mici și cu adolescenții, mai ales, fetele noastre vor avea modelele mai apropiate de vârsta lor și astfel mai ușor de urmat.
  • Duhului modei, de fapt al nerușinării care este ascuns în spatele lui, să-i opunem sentimentul de rușine care este sădit în mod natural în mințile copiilor noștri și împotriva căruia luptă cu asiduitate întreaga societate contemporană.

 

Să încercăm să păstrăm acest reflex de apărare al curăției pus de Dumnezeu în inima copiilor noștri, căci pierderea lui este foarte păgubitoare. Sfântul Paisie Aghioritul subliniază importanța mamei în procesul educației și ne arată că pentru starea tineretului de astăzi în principal mamele sunt vinovate. Cercetătorii în psihologie vin și completează arătând și importanța tatălui în educația copiilor. Dr. Meg Meeker ne arată importanța și influența covârșitoare a tatălui în viața ficei sale, de relația dintre cei doi depinzând modul în care fata își va alege viitorul partener de viață și însăși viitoarea ei fericire conjugală.

Să cultivăm în ele, ținând cont desigur de personalitatea și înclinațiile fiecăreia, și acele virtuți care le vor ajuta în viața de familie: compasiunea, răbdarea, spiritul de jertfă. Dar să nu uităm că mironosițele s-au arătat mai curajoase decât apostolii, să creștem deci fete curajoase, dar nu obraznice.

 

Cum sărbătorim

Sfintele Paşti cu copiii.

 

 

Pentru a putea sărbători în adevăr Sf. Paşti, între altele, să nu uităm:

 

  • Pe Domnul Iisus Hristos Cel înviat din morţi şi înălţat la ceruri suntem chemaţi să-l întâlnim la Slujba Învierii, mai ales prin Împărtăşirea cu Sfintele Taine la Sf. Liturghie de Paşti. Deci efortul din timpul Postului trebuie să fie în vederea acestei Întâlniri. Întâlnindu-L, dacă L-am căutat şi L-am dorit, să ne bucurăm să petrecem împreună cu El.

 

  • Este firesc, de Paşti să ne bucurăm şi de bucatele tradiţionale în mijlocul familiei noastre. Important este însă să nu uităm de Întâlnirea cu Domnul Hristos şi să ne bucurăm doar trupeşte. Practic acesta este pericolul şi aici eşuăm cel mai adesea. Masa de Paşti, ca şi Sf. Liturghie, să ne fie un prilej de a ne bucura împreună cu cei dragi ai noştri în jurul Lui. Atât slujba din biserică cât şi masa de acasă să le folosim pentru a pătrunde după putere – şi a explica celor micuţi – miezul sărbătorilor. Bucuria întâlnirii cu Domnul Hristos în Sf. Împărtăşanie trebuie continuată cu petrecerea în jurul Lui acasă.

 

Peste toate, sărbătorirea Învierii Domnului ar trebui să fie o bucurie a întâlnirii noastre cu Domnul Hristos înviat, trăită cu recunoştinţă faţă de El şi faţă de toţi ai noştri. Bucuria întâlnirii şi comuniunii cu El şi atitudinea recunoscătoare faţă de El şi faţă de toţi care au însemnat şi înseamnă ceva în viaţa noastră, cunoscuţi dar şi neştiuţi, ne vor învăţa cum să trăim aceste zile.

Să ne dăruiască Dumnezeu această bucurie şi această atitudine recunoscătoare.

Hristos a înviat! Bucuria noastră!

 † Sofian Brașoveanul

Cu copiii pe Drumul Crucii – Puterea exemplului pocăinţei.

 



Ne aflăm acum la începutul Săptămânii Mari, de-a lungul căreia vom participa fiecare, după putere la Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos pentru noi. Mai întâi îl vom însoţi pe drumul către Cruce, iar apoi îl vom privi pe Crucea pe care a asumat-o pentru mântuirea noastră. Şi El ne va privi de pe Cruce pe fiecare dintre noi, pătimind pentru a ne ajuta să ne eliberăm de rău, să ne ridicăm spre El, să-i îmbrăţişăm şi noi pe semenii noştri, cu toate neputinţele lor; conştienţi fiind de ale noastre.

În lucrarea de mântuire, părinţii privesc în primul rând spre copiii lor, pe care ar dori să-i ferească de orice rău, să-i ajute să se înalţe, să crească frumoşi, sub ocrotirea lui Dumnezeu. Pe lângă toate cuvintele şi învăţăturile pe care le dau copiilor, pe lângă tot ce le pot oferi, foarte important este exemplul propriu de iubire şi dăruire, de slujire a lui Dumnezeu, de pocăinţă, puterea lor de a-şi recunoaşte greşelile şi de a-şi cere iertare. Dragostea părinţilor faţă de Dumnezeu, raportarea lor la El cu iubire şi cinstire, îi va determina pe copii să-i imite, să-i urmeze. În mod sigur copiii vor primi în fiinţa lor de la părinţi şi iubirea faţă de Cel pe care părinţii Îl iubesc. Aşadar, curaj, părinţi! Iubiţi-l pe Dumnezeu, trăiţi în consecinţă şi nu vă temeţi pentru copiii voştri! Îl vor iubi şi ei, văzând iubirea voastră. Şi dacă vor putea să-L iubească, vor putea dori şi primi darurile Lui. Trăiţi doar în iubirea lui Dumnezeu şi nu vă temeţi! Toate celelalte vor veni de la sine. Va găsi Dumnezeu calea de a-i ajuta pe toţi cei care doresc ajutorul Lui. Rugaţi-vă Lui pentru copii şi aveţi încredere!

 † Sofian Brașoveanul

Călătoria postului se apropie de momentul ei culminant: săptămâna patimilor, a jertfei Mântuitorului. Să nu-i uităm nici pe cei mai mici dintre noi în aceste momente cu maximă încărcătură spirituală. Însoțindu-L pe Mântuitorul pe drumul Crucii avem posibilitatea de a ne conduce copiii într-o călătorie nu numai exterioară, participând după putere împreună cu ei la minunatele slujbe ale Bisericii, ci și interioară. În această călătorie spre lăuntrul nostru cel mai adânc pocăința are un rol primordial.

Constatăm cu îngrijorare că, în zilele noastre, copiii nu manifestă o foarte mare părere de rău pentru greșelile lor, fapt extrem de îngrijorător pentru întreaga lor creștere spirituală și nu numai, pentru întreaga dezvoltare a caracterului lor. Este greu să-i învățăm pe copii noțiuni abstracte ca pocaința sau călătoria interioară. Însă, putem să-i ajutăm foarte mult, să-și conștientizeze greșelile și să-i facem atenți la faptul că, părerea de rău după greșelile făcute, este un sentiment normal, care trebuie să fie urmat însă de niște pași concreți pentru a obține iertarea și astfel liniștirea conștiinței noastre.

  1. Primul pas a fost deja făcut și anume faptul că suntem supărați că am greșit arată că ținem cont de „pârâșul” nostru, de conștiința noastră, pusă de Dumnezeu anume pentru aceasta, de a ne înștiința de faptul că am greșit. Trebuie să fim atenți la aspectul îndreptățirii de sine, al justificării propriei greșeli, obicei asociat de multe ori cu învinovățirea altcuiva. Copiii, și nu numai, sunt tentați să facă aceasta pentru a scăpa de pedeapsă sau de ceartă și de aceea caută mereu alți vinovați în jurul lor. Acceptarea propriei greșeli nu este un lucru ușor. Trebuie să-i ajutăm în această direcție oferindu-le exemplul nostru personal, căci, dacă ne vor vedea că ne acceptăm cu bărbăție și demnitate greșelile, că putem să spunem cu sinceră părere de rău „Iartă-mă”, și ei vor face la fel în situații asemănătoare. Să fim deci atenți la noi înșine și să folosim fiecare ocazie pentru a-i învăța și pe copii să aibă această atenție îndreptată spre interior.
  2. Al doilea pas este să ne îndreptăm gândul către Dumnezeu rugându-L să ne ierte.
  3. Al treilea pas este să-l rugăm pe cel căruia i-am greșit să ne ierte sau să încercăm în mod concret să ne îndrepătăm greșeala făcută.
  4. Ultimul pas este să mergem să ne spovedim părintelui duhovnic, cel prin care Dumnezeu ne iartă păcatul și să i-l mărturisim cu părere de rău.

 

Să-i învățăm toate acestea pe copii până când le va deveni deprindere și obicei natural. Să-i învățăm să se spovedească. Să le vorbim despre importanța Tainei Spovedaniei, care curățește sufletul și-l vindecă. Desigur totul în conformitate cu vârsta și puterea lor de înțelegere evitând cu toate mijloacele insinuarea formalismului, otravă care duce la indiferență și apoi la împietrirea inimii, pericole mortale pentru suflet, după cum ne avertizează Sfântul Teofan Zăvorâtul.

O importanță deosebită o are prima spovedanie, semn al maturității și responsabilității. Odată cu participarea la taina spovedaniei, îi oferim copilului un pilon extrem de important pe care să-și sprijine întreaga viață; îi oferim posibilitatea de a avea un părinte duhovnic. Acesta îi va fi îndrumător și ocrotitor puternic pe drumurile întortocheate ale vieții. „Fără duhovnic noi nu ne putem mântui, oricât am fi de virtuoşi, iar cu ajutorul lui, oricât am fi de păcătoşi, noi ne putem îndrepta.”

În încheiere vă oferim câteva sugestii practice despre modul cum putem să sensibilizăm copiii în această perioadă specială:

  • Să ne facem timp și să le povestim semnificația fiecărei zile, să căutăm pentru aceasta o carte cu poze, căci imaginile au un rol educativ extraordinar;
  • Să ne rugăm mai mult împreună cu ei aprinzând o candelă sau lumânări și să citim și din Sfânta Evanghelie; 
  • Să-i facem atenți la suferința celor din jurul nostru și să-i implicăm in actele noastre de milostenie;
  • Să încercăm să participăm cât mai mult la slujbele speciale din aceste zile căci ele ne vor conduce pe drumul Crucii până la Înviere;
  • Să vopsim împreună ouăle roșii și să-i încurajăm să le facă speciale, ca pentru Mântuitorul nostru;
  • Să le povestim despre minunea coborârii Luminii Sfinte la Ierusalim în Sâmbăta Mare și să urmărim cu emoție transmisiunile Trinitas de la fața locului;
  • Să participăm cu cei mai mari la Slujba Învierii, conștientizându-i că aceasta este cea mai importantă Sfântă Liturghie din an.

 

Să ne pregătim astfel cu toții, curățiți prin Taina Spovedaniei, să-L primim pe Domnul Hristos în Sfânta Împărtășanie în noaptea Învierii!

Buna Vestire –

Sărbătoarea Ocrotirii Vieții

 

 
Unul din meritele creştinismului este acela de a fi restabilit demnitatea femeii, ridicându-o la egalitate cu bărbatul, deşi rolurile lor în viaţă rămân deosebite, potrivit cu caracteristicile şi aptitudinile lor naturale. Temeiul acestei demnităţi stă în uimitorul fapt că Fiul lui Dumnezeu a binevoit a se face Fiu al femeii, căreia i s-a dat rolul de Maică. Prin acest fapt, Maica Domnului a devenit modelul, nădejdea, ocrotitoarea tuturor maicilor. Maica Domnului și-a asumat maternitatea rânduită ei de Dumnezeu. Asemenea Maicii Domnului, noi trebuie să ne asumăm viața de familie în mod continuu, în fiecare zi, cu tot ce decurge din aceasta: ne asumăm soțul, soția, copiii, pentru viața aceasta, cu concreteţea ei, și pentru veșnicie. Toate împreună trebuie asumate într-un laborator în care să sporim în iubire. Iar iubirea soţilor sporește și se maturizează şi prin nașterea şi creşterea de prunci.

Atitudinea Maicii Domnului la momentul primirii Buneivestiri ar trebui să fie icoana spre care să privească fiecare femeie care primeşte vestea bună că este însărcinată, că poartă în pântecele ei o nouă viaţă. Pe de o parte este o veste bună, extraordinară, o noutate absolută, pe de altă parte este o cruce, implicând multe greutăţi, unele previzibile, altele nu. Şi această cruce femeia însărcinată, în cazul despre care vorbim, este chemată de Dumnezeu să o asume cu toată dăruirea şi cu încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care, binecuvântând viaţa incipientă va creea şi condiţiile dezvoltării, creşterii, maturizării şi împlinirii ei. Astfel asumarea crucii duce la înflorirea vieţii. Maica Domnului astfel a procedat. Şi-a asumat darul noii vieţi, trimis de Dumnezeu în pântecele ei, şi s-a pus în slujba ocrotirii lui, renunţând la planurile ei de mai înainte. „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău!”.

Pe de altă parte, Dreptul Iosif este un exemplu pentru noi toţi, care stăm în apropierea femeilor însărcinate. Un exemplu să le ajutăm, să le ocrotim, să le creăm condiţiile pentru a putea ocroti marele dar din pântecele lor. Şi asta chiar atunci când, poate, nu suntem de acord sau nu înţelegem prea bine situaţia. În acel moment prioritatea o constituie darul vieţii şi ajutorarea femeii care poartă în sine acest dar. Şi, de foarte multe ori, atitudinea celor din jur devine hotărâtoare pentru femeia aflată în criză de sarcină, înspre cultivarea vieţi sau, din păcate adeseori, dimpotrivă. Când dispoziţia jertfelnică a femeii însărcinate se întâlneşte însă cu cea ocrotitoare, binevoitoare şi ajutătoare a celor din jurul ei, se produce minunea, aşa cum vedem în viaţa Maicii Domnului, a cărei ocrotire să fie cu noi cu toţi; mai ales cu femeile chemate la maternitate. 

 † Sofian Brașoveanul

Preasfințiul Sofian pune accent pe învățătura Bisericii cum că trebuie să ne asumăm continuu viața de familie. Acest lucru presupune însă și asumarea copiilor trimiși de Dumnezeu. Deoarece sărbătoarea Buneivestiri reprezintă o celebrare a vieţii ca dar divin, prin Întruparea lui Iisus Hristos în pântecele Fecioarei Maria, în România au loc o serie de evenimente legate de ocrotirea vieții de la începuturile ei, din momentul concepției. Din acest motiv vă propunem o temă delicată și extrem de dureroasă, mai ales pentru societatea românească: avortul. În cadrul acestei teme există și un aspect poate mai puțin cunoscut, sau poate ignorat, și anume acela al avortului hormonal (medicamentos). Pe scurt : anumite mijloace contraceptive (de la „banala” pilulă, până la pilula de „a doua zi” și sterilet) au și un efect abortiv/avortiv, împiedicând produsul de concepție (viitorul nostru copilaș aflat chiar la începutul existenței sale, sub forma unei aglomerări de celule, care poartă însă toată informația genetică necesară dezvoltării unui OM) să „intre” în peretele uterului matern, determinâd astfel moartea acestuia.

Astfel de subiecte delicate sunt abordate de către asociațiile pro-viață din România. Aceste asociații pro-viață se numesc pro-vita, există în toate marile orașe (București, Iași, etc.) și au fost înființate în 1990 de către un grup de oameni cu suflet mare dintre care îl amintim pe poetul creștin Ioan Alexandru. Mișcarea pro-viață din România se înscrie într-o mișcare mai amplă ce are loc la nivel mondial. Această mișcare își propune în primul rând să schimbe mentalități și opinii căci, cu cât va exista o mai mare conștientizare la nivelul întregii societăți dar și a factorului politic decizional, cu atât mai mai multe vieți vor fi salvate. În România, asociațiile pro-vita se află sub patronajul spiritual al Sfinților Martiri Brâncoveni și au avut de la început ca principale direcții de acțiune:

  • Apărarea drepturilor copilului nenăscut;
  • Educaţia tinerilor în probleme de viaţă şi famili în acord cu învăţătura morală creştină;
  • Lobby în favoarea unei legislaţii pro vita şi pro familie.

 

O amplă informare și în alte direcții de interes cum ar fi : adopția, dizabilități, famili, bioetica, sexualitate, dependențe, libertate de conștiință, găsiți aici și aici. Un exemplu de asumare conștientă a luptei pentru viață îl constituie părintele NicolaeTănase, care a realizat la Valea Plopului o lucrare cu adevărat minunată. Vă punem în vedere și un interviu al părintelui din anul 2011. Cuvintele sale aspre, dar dureros de adevărate, sunt o adevărată radiografie duhovnicească a poporului român. Putem judeca cu toții cum au evoluat lucrurile între timp.

Având în vedere că în luna martie se sărbătorește Buna Vestire, sărbătoare a vieții, această lună a fost aleasă de către asociațiile pro-viață din România, ca lună în care să încerce să sensibilizeze, să facă cunoscută tuturor problematica avortului și nu numai, prin organizarea așa numitelor Marșuri pentru viață, militând pentru dreptul la viață a pruncilor nenăscuți și pentru sprijinirea tinerelor mămici. Aceste marșuri în România au fost inițiate de Alexandra Nadane, președinta Asociației Studenți pentru Viață. Tot Alexandra Nadane, a lansat în 2018 cartea Femei fericite că au născut: Mărturii despre criza de sarcină – Cultura Vieţii, care spune în cuvântul de introducere: În viața noastră puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină. Este vorba des de scurta perioadă din viața unei femei însăr‑cinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului. [...] Cele mai multe dintre mărturiile cuprinse în acest volum au fost așternute în scris în anul 2016, când s‑a încercat pentru prima dată tipărirea unei cărți de mărturii despre criza de sarcină. Avorturile prezentate sunt avorturi la cerere. [...] În criza de sarcină, frica este de neocolit: frica de ce va spune tatăl copilului, părinții, rudele, prietenii, colegii de serviciu, frica de a nu avea bani, locuință, putere de a face față situației, frica de un viitor pentru care nu s‑a făcut niciun plan. Frica nu este ea singură decisivă, ci contează dacă există sau un cineva care să sprijine. Circa 80% din cazurile de criză de sarcină s‑ar putea rezolva în mod fericit dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului.

Biserica a fost mereu ocrotitoarea vieții și nu întâmplător a fost asemănată ea însăși cu o maică a noastră a tuturor. Ca membri ai acestei Biserici - maică ocrotitoare, nu putem asista pasiv la această problematică, ci trebuie să încercăm să ajutăm, după puteri, cu rugăciunea, cu cuvântul sau chiar cu fapta. Cum?

  • Să purtăm deci în rugăciunile noastre toate fetele și femeile aflate în situația grozavă de a fi împinse spre un avort (aflate în criză de sarcină) ;
  • Să facem cunoscută activitatea acestor organizații informând și pe alții despre ele ;
  • Dacă Dumnezeu ne va scoate în cale o astfel de situație, să nu închidem ochii și să trecem mai departe, ci să încercăm pe cât putem să ajutăm, căci Domnul Însuși ne va fi alături;
  • Chiar dacă nu vom fi confruntați direct cu o astfel de situație dramatică să nu uităm că aceste lucruri se întâmplă în apropierea noastră și că, ajutând concret aceste organizații și situri prin donații, vom avea și noi o mică contribuție la salvarea unui om.

 

În încheiere vă punem la suflet o vorbă a poetului creștin Ioan Alexandru: Dacă Domnul Hristos răsplăteşte pentru un pahar de apă,dar pentru un prunc salvat!

 

Postesc copiii?

 

 

Practica postului, ca orice comportament uman, se deprinde cel mai uşor în copilărie. Copilul, văzându-şi părinţi, bunicii, eventual fraţii mai mari că postesc cu bucurie şi dăruire, va căuta să-i imite, va dori să-i dăruiască şi el lui Dumnezeu roada propriei osteneli, jertfa sa. Părinţii trebuie să-l înveţe pe copil că postul este, pe de o parte, jertfa pe care o poate aduce el, copilul, în calitate de credincios, pe de alta, un exerciţiu de fortificare a voinţei şi stăpânirii de sine. Atât ei, părinţii, cât şi preoţii, în dorinţa de a-l determina pe copil să postească, va trebui să fie atenţi la faptul că postul trebuie să fie o activitate asumată de cel care o practică, nu o înfometare impusă din afară, care l-ar determina pe copil să caute se elibereze de această povară. Astfel ei va trebui să câştige dorinţa, voinţa copilului pentru a posti, conform vârstei şi capacităţilor lui. 

† Sofian Brașoveanul

Preasfințitul Sofian ne învață că, în calitate de părinți, purtăm o dublă responsabilitate, aceea de a ne nevoi "fiecare după putere", dar, în același timp, de a le transmite și copiilor acest exercițiu ascetic extrem de important în ortodoxie, o armă puternică și eficace în lupta cu propriile noastre patimi. În acest context considerăm că sunt benefice câteva informații despre post și în special despre postul la copii. În primul rând, trebuie să fim conștienți de faptul că puterea exemplului nostru este determinantă. Dacă pentru noi nu este important postul, nici pentru copii nu va fi. Dacă noi nu postim, nici ei nu o vor face poate niciodată.

De ce este important să îi învățăm pe copii să postească?

Deprinderea înfrânării, a abținerii, este foarte importantă pentru noi toți, dar mai ales pentru copii, care se vor confrunta, prea curând din păcate, și cu alte provocări, unele ce pot avea consecințe foarte grave asupra întregii lor vieți. Abținerea de la anumite mâncăruri fiind, așa cum spune Sfântul Luca al Crimeei, o primă treaptă, absolut necesară, a unui parcurs ce va ține întreaga noastră viață. Copilul având neapărată nevoie de acest exercițiu pentru mai târziu, când va trebui să se abțină de la alte lucruri dăunătoare și cu adevărat periculoase (jocuri, droguri, pornografie, etc). Singura modalitate de protecție, cu adevărat eficace, în toate aceste situații, fiind propria sa voința liberă de a spune DA sau NU, după caz, în funcţie de situaţiile şi provocările cu care se va confrunta. Deci, învățându-ne copilul să postească, punem bazele modului în care va răspunde și acestor provocări, îl ajutăm să-și cultive voința. Discernământul și responsabilitatea noastră ca părinți trebuie să funcționeze în sensul că noi suntem datori să-i convingem nu să-i constrângem. Mai multe aici și aici

De la ce vârstă pot începe să postească copii?

Această întrebare, care ne frământă pe fiecare dintre noi, nu are un răspuns unic, ci depinde foarte mult de la caz la caz. Așa că, vă recomandăm să luați această decizie împreună cu duhovnicul familiei. Totuși, ca o regulă nescrisă, vârsta de la care ar trebui să se ia în considerare introducerea unei anumite rânduieli de post în viața copilului este vârsta de la care acesta conștientizează binele și raul, vârsta de la care se și spovedește. Trebuie să avem foarte mare grijă ca nu cumva copilul să perceapă postul ca pe o pedeapsă, o obligație apăsătoare pe care o împlinește doar forțat, de cele mai multe ori doar atunci când îl vedem noi. Mai multe aici și aici

Cât și cum trebuie să postească copiii ?

Cuvintele Sfântului Briancinov, adresate nouă tuturor, sunt cu atât mai importante pentru copii: „În privința măsurii postului, fiecare trebuie să se cerceteze pe sine cu ajutorul unui părinte duhovnicesc încercat și cu darul dreptei socotințe și să nu ia asupră-și un post mai presus de puterile sale, fiindcă, iarăși o spun, postul e pentru om nu omul pentru post; mâncarea e lăsată pentru sprijinirea trupului, nu trebuie să-l slăbănogească.” Cu atât mai mult când este vorba de copii, trebuie să dăm dovadă de dreaptă socoteală și discernământ, sfătuirea cu părintele duhovnic fiind esențială și obligatorie.  Mai multe aici, aici și aici

În concluzie, este important să nu neglijăm acest aspect în viața copiilor, îndrumându-i să pășească în această călătorie a postului, ajutându-i să construiască, cărămidă cu cărămidă edificiul personalității lor, având la bază o armă nebiruită care le va fi de folos întreaga lor viață: înfrânarea.

 

 

Marea provocare: ascultarea

 

 

Este dificil ca atunci când copilul învaţă la şcoală că toate religiile sunt egale, toate fiind drumuri pentru a ajunge în vârful muntelui care ar fi Dumnezeu, să-i explici că religia ortodoxă oferă trăirea autentică a relaţiei cu Dumnezeu. Este greu să-l înveţi a se înţelege pe sine şi a se raporta la lume corect, dacă la şcoală învaţă că fiecare om nu este ce se naşte, ci ceea ce simte sau alege el însuşi să fie. Este greu, dar totuşi nu imposibil. Părinţii au nevoie de credinţă,  nobleţe sufletească, dragoste şi multă înţelepciune, care să-i determine pe copii să-şi dorească să stea sub ocrotirea părinţilor, să-i asculte şi să-i urmeze. + Sofian Brașoveanul, Gânduri referitoare la un creştinism mărturisitor astăzi -  apărut în Telegraful Român, Publicaţie bisericească a Arhiepiscopiei Sibiului, anul 162, nr. 9-12, 2014

O dimensiune foarte importantă a Ortodoxiei este fru­mu­sețea, dimensiune pe care trebuie să o prezentăm tot mai mult oamenilor, mai ales tinerilor și copiilor care vin după noi, pentru că în lumea de astăzi nu mai este ca înainte, când ei creșteau foarte mult într-o tradiție, ci totul este mai dispersat. Și atunci, ca să-i atragem spre Biserică trebuie să le prezentăm esențialul a ceea ce este de fapt credința. Bineînțeles că aceasta este frumusețea viețuirii împreună cu Dumnezeu. Dacă reușim în viața noastră să facem prezentă această fru­musețe, să o facem prezentă în viața clericilor, a credincioșilor, a părinților care au copii, a tinerilor, atunci această frumusețe atrage și ei vor veni spre Dumnezeu, vor veni acolo unde găsesc frumusețe, sens, împlinire și de aceea m-am bucurat foarte mult să pot vorbi tinerilor despre această temă a frumuseții Ortodoxiei”  

Sofian Brașoveanul, Conferință în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, 31 octombrie 2017, Sibiu

Având în vedere cele spuse de Preasfințitul Sofian, vă punem la dispoziție și câteva materiale care discută pe aceste teme.

Din partea unor oameni credincioşi din Rusia, ne vin nu numai clarificări cu privire la modul de educație liberal, caracteristic societății în care trăim, ci și sfaturi prețioase în legătură cu modalitățile practice prin care putem să ne ajutăm copilul să asculte. Mai multe aici ...

Minunata noastră doamnă Lidia Stăniloaie pune și ea degetul pe rană și ne ajută să întelegem ce se întâmplă în jurul nostru, căror presiuni psihologice, tehnologice și ideologice trebuie să facem față, apelând la întelepciunea hâtră a poporului român. Să recunoaștem șI noi împreună cu dânsa că ….„Împăratul e gol”! Mai multe aici ...
 

Părintele Savatie Baştovoi, în cartea Antiparenting, a dorit a învăţa părinții să citească cărţile de Parenting astfel încât să sesize momentele manipulatorii şi de marketing, înainte ca ele să fie aplicate pe propriul copil, așa cum se menționează pe grupul de facebook Antiparenting, format din cititori ai cărții. "Este o abordare fenomenologica a fenomenului Parenting, cu o excursie in filosofia paternitatii asa cum apare ea in Biblie si Confucianism, cu multe ilustratii de caz. Ca romancier, va asigur o lectura captivanta, ca jurnalist preocupat de anchete de mare rasunet in Romania, Moldova si Rusia, va asigur o carte foarte bine documentata si responsabila. Ca om crescut in padure, va daruiesc o carte plina de culori, sunete si mirosuri. Ca om al lui Dumnezeu, va impartasesc sufletul meu si multa caldura. Sper sa primiti acest dar al meu. Vi-l ofer din toata inima." - Savatie Bastovoi

În încheiere, dar nu în ultimul rand, să luăm aminte la cuvintele sfinților cu privire la educarea copiilor.
 

 

 

Programul slujbelor

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München), de la ora 10:00.

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Luni, Joi, Sâmbătă

08:00 - Utrenia

18:00 - Vecernia

Miercuri

08:00 - Utrenia

18:00 - Rugăciunea lui Iisus

Vineri

08:00 - Utrenia

18:00 - Sf. Maslu

Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici