Centrul Bisericesc Munchen  Rumänische Orthodoxe Metropolie für Deutschland, Zentral- und Nordeuropa

RO | DE

Pe 13 septembrie, Clopotele Așezământului Bisericesc vor începe să ne adreseze chemarea la rugăciune în biserica Așezământului nou construit. Sfințirea altarului Sălii Crucilor, programată pentru 13 septembrie 2020, am fost siliți, din cauza restricțiilor și greutăților provocate de pandemia de coronavirus, să o amânăm pentru anul viitor. Ziua Crucii (14 septembrie) fiind hramul principal al Bisericii, duminică 13 septembrie vom săvârși mai întâi Sf. Liturghie în Sala Crucilor, care până la acea dată sperăm să fie aproape definitiv amenajată și împodobită, iar în continuarea ei vom sfinți clopotele mănăstirii.

Acestea vor urma să ne cheme la rugăciune, să vestească comunității atât ceasurile de slujbă cât și bucuria anumitor evenimente și prăznuiri bisericești și civile, să însoțească și să marcheze momentele importante din viața noastră. Ne bucurăm ca la această sărbătoare să poată participa cât mai mulți credincioși, însă referitor la modul de organizare vom reveni, probabil, în partea a doua a lunii iulie, când vom cunoaște regulile pe care va trebui să le respectăm în septembrie.

Donează pentru Așezământ

                 

Programul slujbelor

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München), de la ora 10:00.

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Luni, Joi, Sâmbătă

08:00 - Utrenia

18:00 - Vecernia

Miercuri

08:00 - Utrenia

18:00 - Rugăciunea lui Iisus

Vineri

08:00 - Utrenia

18:00 - Sf. Maslu

Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici