Mulțumiri donatorilor și informații despre starea proiectul de construire a Așezământului
- Detalii
Enoriaşilor, prietenilor şi susţinătorilor
Centrului Bisericesc Român Ortodox din München
München, 10 noiembrie 2020
Fraţi şi surori în Hristos,
Construcţia Așezământului Bisericesc se apropie de finalizare
- Detalii
Din darul lui Dumnezeu, lucrările de construcție a Așezământului Bisericesc au înaintat cu bine și în acest an, chiar dacă cu anumite greutăți cauzate de pandemie. La sfârșitul lunii noiembrie, când se împlinesc trei ani de la începerea lor, lucrările se apropie de finalizare. Avem speranța ca în câteva luni să ne mutăm şi să putem începe activitatea în Așezământul nou construit.
Conferința Anuală ATORG (online) - Înregistrare Video
- Detalii
Sâmbătă seara, 10.10.20, la invitaţia ATORG, Părintele Visarion Alexa de la Bucureşti ne-a vorbit într-o video-conferință cu tema: „De ce sunt ortodox?” Părintele Visarion a abordat tema, prezetându-ne propriile căutări personale şi răspunsurile pe care le-a găsit în teologia şi practica ortodoxă, mai ales sub îndrumarea marelui duhovnic bucureștean, părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim.
10 octombrie 2020 - Conferința Anuală ATORG (online)
- Detalii
Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, sub preşedinţia PS Episcop Vicar Sofian Braşoveanul, vă invită pe data de 10 octombrie 2020, între orele 18:00 - 20:30 să luați parte la conferința anuală online pe platforma Zoom, avându-l ca invitat pe Părintele Visarion Alexa. Conferința anuală online ATORG 2020 va avea ca temă de dezbatere: De ce sunt ortodox?
Arhiereii români din Germania au sfințit clopotele Aşezământului Bisericesc din München
- Detalii
Ziua de 13 septembrie a fost una de sărbătoare pentru comunitatea Centrului Bisericesc din München și nu numai. Credincioși și preoți, unii de aproape, alții venind de la peste 600 de km, au participat, în ciuda greutăţilor pandemice actuale, dar şi ţinând seama de ele, cu ierarhii lor, la binecuvântarea clopotelor, care vor suna în curând în Aubing, cartier situat în partea de vest a capitalei bavareze. Aceasta s-a petrecut cu ocazia serbării hramului de toamnă a noului Așezământ, „Înălțarea Sfintei Cruci”.
13 septembrie 2020 – Sfințirea Clopotelor Așezământului Bisericesc din München
- Detalii
Pe 13 septembrie, Clopotele Așezământului Bisericesc vor începe să ne adreseze chemarea la rugăciune în biserica Așezământului nou construit. Sfințirea altarului Sălii Crucilor, programată pentru 13 septembrie 2020, am fost siliți, din cauza restricțiilor și greutăților provocate de pandemia de corona virus, să o amânăm pentru anul viitor. Duminică, 13 septembrie, de la orele 10:00 vom săvârși Sf. Liturghie în biserica catolică Alte Haidhauser Kirche. După finalul Sf. Liturghii, ne vom deplasa la șantierul Așezământului, în Muenchen-Aubing, unde, începând cu orele 14:00, vom săvârși slujba de sfințire a clopotelor mănăstirii.
Responsabilitate, speranţă şi solidaritate în vreme de pandemie
- Detalii
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români (16 august 2020)
Anul 2020 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. Aceste două teme, una omagială și cealaltă comemorativă, evidențiază două coordonate cu o importanță majoră în viața și activitatea bisericească.
Declararea anului 2020 ca Anul omagial al pastorației părinților și copiilor urmărește promovarea reperelor biblice și patristice privitoare la pastorația părinților și copiilor și la modelul creștin de familie, precum și sublinierea rolului pedagogiei creștine în societatea contemporană, accentuând că, în contextul multiplelor provocări de ordin pastoral, Biserica are responsabilitatea de a identifica și de a aplica soluțiile care pot ajuta familia creștină în general.
Donează pentru Așezământ
Programul slujbelor
Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München), de la ora 10:00.
Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).
Luni, Joi, Sâmbătă
08:00 - Utrenia
18:00 - Vecernia
Miercuri
08:00 - Utrenia
18:00 - Rugăciunea lui Iisus
Vineri
08:00 - Utrenia
18:00 - Sf. Maslu
Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici